Postări

Se afișează postări din septembrie, 2011

52.

Nu mai vreau, nu mai pot sa ascult fiecare cuvant caruia nu ii pot gasi noima, pentru ca de fapt nu are niciun inteles. Oricat va incerca iubi sa ma faca sa cred ca nu m-a iubit niciodata, nu pot sa-l cred. Dar cuvintele dor oricum, pe moment ranesc si ranile raman pentru o perioada indeterminata de timp. Nu pot sa fiu in preajma lui acum pentru ca simt ca ma va distruge. Nu poti iubi pe cineva care te iubeste dar incearca constant sa te raneasca, mai ales atunci cand o face in mod constient. Pentru ca iubi stie ca-mi face rau si vrea sa continue, pentru a ma indeparta de el. Fiecare lucru pe care l-a facut pana acum, de cand a aflat de boala lui a fost o incercare zadarnica de a ma alunga. A ajuns sa se convinga singur ca nu are nevoie de mine, ca fara mine va muri mult mai usor, desi, de fapt, el nici nu crede in moartea lui. Am ajuns in punctul in care ii simt eu moartea mai reala, mai palpabila decat o vede el. Si e ingrozitor, e terifiant, dar am trait atat de mult timp cu iluzia ...

Pradarea nucului.

Mi-ati cules fructele nucului, Din toamna abia nascuta ati cules tot ce a fost de cules, Si ce a fost rau ati lasat, Sufletului meu. Sfioasa, v-am intrebat unde mi-s fructele, Dar plecaserati deja, iar toamna se maturizase, Si nu stiti ca atunci cand mi-ati furat mie nucile, i-ati luat si toamnei, Copilaria. Si acum, stam amandoua, Eu si toamna, imbratisate intr-o mare de frunze, Si asteptam ploaia fructelor batrane, ce ne vor ucide, Pe toamna si pe mine. Cand lumea voastra nu va mai avea ce sa fure, Visele noastre vor fi distruse toate, Nu ne-ati implinit niciun vis din toate cele pe care ni le-ati sustras, Fara de cuvant. Voi nu vorbiti, voi nu stiti sa ne spuneti sa plecam, Caci nu ne mai gasim locul intre voi, Pradarea nucului a fost ultima amenintare, noua ne ramane doar sa realizam si sa, Plecam. Dar unde ne trimiteti? Nici macar nu a inceput inca sa ploua, nici frunzele nu au incetat sa cada, Mai avem un strop de viata, ne hranim cu seva nucilor furate, De voi. Inevitabil, stim ...

51.

- Daca nu ma mai iubesti de ce vrei sa ne intoarcem? Ce sens mai are sa stam impreuna cand tu nu mai simti nimic pentru mine? Sa traim amandoi in gol? Sa-l impartim? Nu te inteleg. - ... Nu te-am iubit niciodata. - Poftim? E un raspuns pe care nu-l pot crede. Indiferent de faptul ca m-a respins de atatea ori, e imposibil sa nu ma fi iubit, macar un pic, macar pentru putin. - Nu ma crezi? - Categoric, nu! - Ar trebui sa o faci. Aveam nevoie de cineva langa mine, aveam nevoie sa cred ca ma pot indragosti inainte de a muri, ca pot fi fericit. Am profitat de tine, dar nu am vrut sa te ucid. Te-am cautat pentru ca imi doram sa-mi creez o poveste din putinul de viata ramas. Daca ramaneam intr-un loc innebuneam, muream. Si chiar daca mor oricum, nici macar acum, cand moartea mi-e atat de aproape, nu o realizez si nu cred in ea. Pentru ca eu ar trebui sa fiu nemuritor, asa mi-au spus zanele, asa mi-au spus basmele si parintii. Viata mea nu se poate opri doar pentru ca m-am imbolnavit, lumea nu...

50.

Uneori ma gandesc ca m-am nascut cu adevarat odata cu iubi si ca atunci cand el a murit prima oara am crezut ca am murit si eu. Am trait cu iluzia asta mult timp...dar de fapt...cand am murit eu? In ce moment am incetat sa mai exist intre cei multi, ca personalitate comuna? Iubi s-a intors, dar eu nu. Incerc sa ma reconstruiesc, sa ma adun in acelasi timp in care ma chinui sa-mi readaptez existenta la cea a lui iubi. Ne mutam din nou impreuna. Ne era dor sa fim undeva doar noi doi si sa povestim, sa vorbim despre mine, despre el, despre lume. Vrea sa reincep sirul povestilor si stiu ca de fapt isi doreste sa afle de cine m-am mai "indragostit" cat l-am crezut mort. Dar eu nu mai pot iubi, pot crea doar iluzii. Nu stiu ce mai simt in legatura cu iubi, desi realizez ca si el e destul de confuz. Oare ma mai iubeste? Nu-mi permit, insa, sa fac supozitii in privinta lui atat timp cat nu am habar de ceea ce e in propriul meu suflet. Nu o sa ma opresc acum ca sa-mi revizuiesc sentim...

49.

M-am invatat cu dialogurile, m-am obisnuit cu ideea ca iubi e real in mine, ca pot vorbi cu el, pot intretine un dialog si acum...acum caut realitatea, il caut intr-o lume in care poate exista cu adevarat. - Sunt aici. - E ceva diferit pentru mine, acum. Te-am cunoscut si te-am portretizat in mii de feluri si nu ma mai inteleg, pe mine in ceea ce te priveste. - Te-ai inselat atunci. M-ai ucis in sufletul tau, aveai nevoie de inca o pauza de la mine. Te-am ascultat, am stiut inca din parc ca nu ma vrei in prejma ta, anumite circumstante, pe care nu le cunosc, te determinasera sa renunti la mine si sa fii ok fara. - Acum nu mai sunt ok fara tine. Ma izolez, sunt rece, nu suport sa stau printre oameni pentru ca nu le inteleg grijile, frustrarile, cuvintele chiar uneori. Ceilalti vorbesc o limba diferita de a mea. - Ei sunt obisnuiti. - M-am schimbat tare mult spre sfarsitul verii. Am realizat anumite lucruri, dar nu le pot puncta, acum, cu exactitate. Dar ceva m-a determinat sa simt din n...

48+

De ce mi-a luat atat de mult timp sa realizez ca de fapt nu pot trai fara tine? De ce mi-a trebuit atat de mult pentru a-mi da seama ca intregul meu univers e prabusit? Nu, nu sunt fericita! Si tind sa cred ca fericirea e un lucru prea relativ ca sa o pot atinge eu. Nici macar cu tine nu am fost fericita, poate foarte putin. Dar fericirea nu mai conteaza acum, conteaza clipa, placerea, siguranta, increderea. Totul piere si de cand ai pierit tu, nu mai are ce sa moara in jurul meu. Au murit toate. Odata cu tine am murit si eu, mi-a murit lumea, mi-au murit visele, iubirile, zambetele, rasetele. Nu mai stiu cine sunt, acum mai mult decat inainte. Cu tine ma regasisem, cand te-am intalnit pe tine am gasit un sens in mine si l-am pastrat, dar pentru foarte putin. Am simtit nevoia sa renunt, am stiut ca totul trebuie sa aiba un sfarsit, dar nu m-am intrebat niciodata " de ce trebuie?" . Azi cred ca nu e neaparat necesar. Putem ramane impreuna, poti ramane cu mine la nesfarsit. Can...

Dialog 17.

-Simt ca m-am pierdut, din nou. Si nu mai stiu incotro sa o iau, plutesc pe o apa ce seaca si ma induce in deriva, ma poarta unde vrea si ma las purtata. Nu am pic de vointa, dar invat in lumea in care "traiesc" acum, desi "vegetez" mi se pare un termen mai bun pentru a defini starea in care sunt. Nu mai am timp sa simt mare lucru, nu stiu cum se face ca mereu se iveste ceva de facut, ceva practic, fara sentiment. Mai sunt si serile, dar majoritatea sunt ucise de somn. Nu mai am timp pentru mine, pentru visele mele. Nu mai tin minte cand am visat ultima oara, cand am creat un scenariu pe care sa-l savurez ultima oara. Am pierdut ceva? Castig ceva? - Cam multe intrebari azi. - Nu sunt intrebari, neparat. Sunt constatari, e ceea ce mi se intampla acum. - Ti-am mai spus, esti pur si simplu confuza. Si sper ca e doar o faza. - Speri? - Da, nu pot nici eu sa fiu sigur de ceea ce e cu tine. - Atunci e ingrijorator. Pentru ca "fac parte" din grupuri in care nu ma...

Dialog 16.

- Liniste? - E o stare pe care nu am mai incercat-o. - Nu o poti defini, nu? - Imi pare rau, dar nu. - Nu-ti pasa? - Sunt rupta de lumea din afara, nu iau parte la ceea ce o intereseaza, doar stau in interiorul ei si vegetez. - Dar ti-e bine? - Ironic, dar mi-e foarte bine. Nu mai conteaza ca ma simt incompleta, asa am fost mai mereu. - Si nu mai cauti sa acoperi partea aceea goala din tine? - Mai are sens? - Nu prea. Ia-ti putin timp, stai deoparte, gandeste-te la altceva, creeaza un nou iubi, taci, citeste, simte-te ok, asa cum te-ai mai simtit. - Pana in iarna. - Pana atunci. Vei vorbi cu mine constant, vom trece si peste asta, iti promit. - Nu-mi fa promisiuni, nu tu. - Sunt singurul care nu te-a dezamagit. - Da. De ce trebuie sa stii tu mereu totul? De ce nu pui intrebari. - Fiindca sunt parte din tine. - Dar nu umpli golul. - Nu ma lasi. - Nu pot sa ma umplu pe mine cu mine. - Te-am carpit de atatea ori. - Nu vreau iar carpe si haine second-hand. - Totusi, le cumperi mai mereu. -...

Dialog 15.

- As vrea sa fac ceva, sa ma straduiesc, sa ajung la un anumit punct, sa castig, sa descopar o noua satisfactie, sa mi se intample ceva. - Munceste. - Sa muncesc? - Straduieste-te. Contureaza-ti un tel pe care sa-l atingi, concentreaza-ti toate fortele asupra acelui scop. - Si sa nu-mi mai pese de nimic altceva? - Nu stiu. Tu trebuie sa afli cum sa le imparti, daca poti sa le imparti. - De ce imi dai raspunsurile astea evazive? - Ce vrei? Sa-ti spun mereu exact ceea ce sa faci? Exista 50% sanse ca eu sa ma insel. - Nu te-ai inselat pana acum. - Pana acum... - Si nu o vei face. Am incredere in tine. Acel 50% din mine ramas, ti-l dau tot tie. E nul, cand trebuie sa ma ajuti. Tu stii. Eu te ascult. - De ce faci asta? - Ce anume? - De ce injosesti in halul acesta? De ce te supui mie? - Ma injosesc in fata unei parti din mine, daca vrei sa spui asa. Dar nu e injosire, aceasta, e acceptare, ascultare. - Acelasi lucru. - Nu, nu, chiar deloc! - Negi! Ai ajuns sa negi tot ce tine de mine, de ti...

Dialog 14.

- Am incercat de multe ori sa spun "nu" in astfel de situatii. - Si nu ai putut. - Nu. Si e dureros, pentru ca altfel mi-e foarte usor sa refuz. - Sunt lucruri simple. - Sunt lucruri diferite. - Si asa. Dar au un punct de convergenta. - Care? - Tu. Tu si tot universul din tine. Sufletul tau nebun sau prea linistit, uneori. Cantecele ce nu se mai opresc, chiar daca uneori uiti sa mai asculti si rock printre balade. Ai un suflet dement si un car de vise irealizabile, de aceea tu nu poti spune nu. Traiesti inca intr-o lume de basm, dar e un basm stricat. Si ti s-au innecat corabiile si ai cazut, iar acum plutesti, desi te mai inneci din cand in cand. - Am reusit sa imi tin respiratia jumatate de vara. - Da, dar marea ta a fost calma. - Inseamna ca si marea lor? - Marea lui. Nu ti-a aruncat valuri, te-a lasat sa te concentrezi pe supravietuire. - Doar ca el a cautat metode sa paraseasca situatia asta. Pentru ca stiu ca a fost aici. - Le-a si gasit. Poate ca tocmai aceasta e parte...

Dialog 13.

- Iar te doare? - Da, pentru ca am zis ca nu renunt. - Proasta decizie. - Mai toate deciziile mele sunt proaste, in ultima vreme. Dar nu pot sa fac nimic ca sa schimb lucrul acesta, cel putin nu acum. - Poti sa ignori, sa nu-ti pese. - Tu NU poti. - Incerc. - Si atunci cand iti vei deschide sufletul te vor dobori valurile de sentimente refulate si vei cadea...pentru totdeauna. - Mereu ma ridic la un nivel de echilibru. - Nu ai stabilitate. Te pierzi in intuneric, pasesti pe sfori si nu stii cand te vei impiedica, cand iti va fi distrus echilibrul. - Nu-mi mai pasa. M-am invatat sa uit, usor, usor. In ultima vreme mi-e tot mai simplu sa las in urma. Doar ca sentimentele sunt mai inabusite si au momente cand ies. - Le permiti lucrul acesta. - Nu chiar. Ma chinui sa le inghit, le lovesc, le spun "nu" si tot timpul, dar tot timpul ele imi raspund cu "da", orice ar fi. - Spune-le da. - E prea simplu. - Tu vrei sa complici lucrurile. Tu vrei ca totul sa-ti fie impotriva c...

Tati, sa fii bine.

Tati, te rog eu sa fii bine. Pentru ca rareori iti spun eu tati si nu stiu daca ti-am zis-o vreodata in fata, trebuie sa fiu foarte nervoasa pe tine sau foarte ingrijorata pentru tine ca sa-ti spun asa. Tati, noua nu ar trebui sa ni se intample nimic rau, stii? Nu mi-ai spus ca ai putea pati tu ceva, nu mi-ai spus ca m-ar putea afecta si tati, cel mai rau e ca nu m-ai invatat sa fiu altfel decat egoista. Tati eu ma gandesc la cum ma va afecta ceea ce ti se intampla tie, pe mine, iar tie ti-e rau. Si ma simt vinovata...insa vina nu e destul de puternica. Nimic nu mai e suficient de puternic incat sa ma doboare si crede-ma ca eu nu sunt nici pe aproape de putere. Nu plang, nu plang acum, dar stiu ca o sa plang mult, mai tarziu. Ti-ai gasit un moment prost, tati, si da vorbeste egoismul din mine, dar mi-ai stricat fericirea. Tati, eu ce-am sa fac? Tu ce-ai sa faci? Ce se va intampla acum? Cum te vor ajuta, vor sti sa aiba grija de tine, vor sti cum esti tu si ce meriti tu? Tati, te rog eu...

Dialog 12.

- Un nou inceput? - As vrea. Imi doresc sa pot sa iau lucrurile de la capat, sa transpun schimbarea din mine in tot, dar nu stiu daca voi putea. Mi-e usor teama ca voi pierde, ca nu voi fi capabila sa fac fata acum, ca sunt si alte lucruri in viata mea care au dobandit importanta si ca nu le voi putea echilibra. Dar refuz sa ma gandesc la toate acestea si ma las purtata de vant, inca o data. - Doar sa nu te mature din calea lui de data aceasta. - Mi-am asumat acest risc de prea multe ori. - Si nu ai disparut niciodata. - Nu, dar nici acum nu e prea tarziu. Eu parca as mai avea nevoie de putina vara, dar totodata visez la iarna si la prima ninsoare de anul trecut. Si daca ma gandesc mai bine ma tenteaza si mirosul de frunze uscate imbinat cu multa multa melancolie. Doar de primavara nu mi-e dor. As vrea putin din fiecare, sa ramana in mine fiecare anotimp, vreau sa fac o infuzie de culori, sperante, vise in sufletul meu si sa ma imbat cu amalgamul acesta. - Sunt opuse. - Da, dar nu si e...

Dialog simplu.

- Nu te asculta nimeni, nimanui nu-i pasa. - Tie da, asa putin, de tine. Si cand citesti, citesti tot pentru tine. - Sunt iar la fel. - Crezi ca esti la fel. Intr-o oarecare masura imi face bine sa stiu ca nu te-ai schimbat...foarte mult. Si cred ca am stiut ca va fi asa. - De ce trebuie mereu sa spui ca stii totul? - Stiam mai putin ieri. - Dar mai mult maine? - Parca asa era. Da, asa e. - E sfarsit. - Altul? Nu il percep foarte bine. - Nici eu. - Suntem plictisitori, din cand in cand. - Suntem noi. - Nu chiar. - Zi " asa e", macar acum. - Bine, ai dreptate. - Cum de s-a sfarsit? - Pur si simplu. - E atat de usor pentru tine. - Mhm. - Credeam ca-ti pare bine. - Da, scuza-ma, imi pare. - Asa da. - Ai pierdut ceva timp, nu? - Cam da. Dar imi revin. - Vrei sa te ajut? - Depinde. - Nu in felul ala. O sa uitam despre ce vorbim si o ne incalcim cuvintele intre cuvinte. - Am crezut ca am spus multe. - Nu prea. - Asa mi se pare aproape tot timpul si apoi realizez ca m-am inselat. - ...

Dialog 11.

- Vis destramat? - Inceput. - Stii, uneori incerc sa-ti dibuiesc gesturile, expresiile, as vrea sa ai si un chip, sa pot sa desenez un zambet pe fata ta atunci cand simt ca ai putea zambi sau sa-ti linistesc chipul dupa un rictus infernal. Dar tu nu ai un chip. Esti o hartie alba pe care scriu, dar nu se prinde cerneala. - Si totusi, tu continui sa scrii. - Si Atlas tine cerul, nu? - Nu pe al meu. Mie nu-mi mai tine nimeni cerul de cand am plecat prima oara. Eu nu mai am un tavan care sa ma protejeze, nu mai am nici perne. - Dar nu ai simt niciodata cum e sa ti se prabuseasca lumea. - Nu. - Daca te vei indragosti de el si daca el se va indragosti de tine si totul va merge bine...vei simti cum e. - Stiu. - Esti dispusa sa-ti asumi acest risc? - Nu e un risc, e o necesitate. - Fie cum spui. Vei veni tot la mine. - Nu pot sa spun acum. E posibil sa renunt, atunci. - Ai nevoie de un prim esec enorm ca sa mergi mai usor mai departe. - Noi nu vom fi un esec. - Nu, nu noi. Noi vom fi implinir...

Dialog 10.

- De fapt mi-e foarte teama. Mi-e frica sa nu mi se naruie sperantele abia nascute prea repede. Ar fi a doua oara si nu stiu daca as mai putea suporta. Mi-a fost greu la inceput, mi-a fost foarte greu. Poate ca am gresit...poate ca ar fi trebuit sa tac, dar mereu va exista indoiala si m-am saturat sa fac supozitii. - Inca te macina? - A mers mai departe. - De doua ori parca, nu? - Nici nu mai stiu. Dar i-a fost mult prea usor. - De unde stii asta? - Pentru ca el nu a simtit. - Si tu da? - La un moment, da. Eram gata sa ma amestesc in universul lui si sa renunt la al meu. - Ai renuntat, de fapt si apoi el te-a renegat. - Da. Si nu stii cat a durut si cat inca cred ca doare subliminal. Dar ignor si tac. - Si ai sa taci si acum? - Nu sunt sigura de ce mi se intampla in clipa aceasta, nu sunt sigura de ce va fi peste cinci minute, totul e confuz. - Nu mai pleci nicaieri. - Nu, dar am sa pot ramane? Spune-mi tu, voi putea ramane intr-o lume care m-a vazut gresind de doua ori, care m-a vazut...

Dialog 9.

- Si nu ti-e teama? - Nu cred. - Mereu trebuie sa-ti fie teama, macar putin. Ce-ai sa te faci fara teama? - Nu intelegi ca incerc sa dau o definitie tuturor lucrurilor acum? Ca ma straduiesc sa-mi gasesc un punct de stabilitate? Nu mai pot alerga la nesfarsit, nu mai pot fugi de inevitabil, nu mai pot sa ocolesc ceea ce imi doresc de fapt, doar pentru ca am pornit-o pe un drum anevoios. - Tu nu poti fi stabila. - Dar vreau. Si daca vreau pot. O sa incerc, imi voi recapata prietenii, voi fi acolo. - Prietenii? Cunosti atat de multi oameni dar ai groaznic de putini prieteni. La un moment dat nu mai aveai decat unul, dar el stia prea putine. - Ea. - El. - Ah. - Nu mai vreau sa ma intorc in anumite locuri vechi. Mi-as dori sa raman acolo unde sunt sau am fost de curand. Sa nu ma mai schimb, sa ramana totul la fel. - Adopti cealalta extrema? - Am fost mai mereu adepta extremelor, involuntar. - Stiu. - Si eu. - Si nu vrei sa mai accepti schimbarea? Tu nu-ti dai seama ca ceea ce ti s-a intamp...

Dialog 8.

- M-ai uitat din nou? - Da, dar doar pentru putin. - Nu e putin. - Stiu. Nu mai aveam ce sa-ti spun. Uneori nu mai am ce spune, nimanui. - Cu mine poti sa stai si sa-ti repeti la nesfarsit ca nu ai ce sa-mi spui si tot imi vei transmite ceva. - Asta era inainte. - Si acum? - Acum am ce spune intregii lumi, am ce spune ei, lui... - Ea? El? - Nu stii? - Nu mi-ai mai vorbit...de "putin". - Imi sunt dragi. - Poti? - Nu fac pronosticuri. Sunt stupide si imi poarta ghinion. - Vrei? - Cred ca mereu am vrut. - Nu iti mai spun ca va fi bine. - Nu, te rog nu. Nu imi doresc sa se intample din nou opusul. - Si totusi, poate ca va fi. - M-a ranit. - Tare? - Nu. Nu suficient incat sa ma simt jignita si sa ma revolt. - Nu simti nimic. - Inca. - Si daca nu vei simti niciodata? - E imposibil. - De ce? - Pentru ca mi-e drag. - Ah, vorbim despre el acum? - Mda. - Ti-a vorbit? - Nu ii mai vorbesc. - Cum de? - Pentru ca trebuie sa incerc sa ma conving ca sunt suparata. - Habar nu ai ce simti, nu?...

Te astept.

Nu mai simt ca mi s-a dus inca o vara. Am pierdut-o fara sa-mi dau seama, poate ca fara s-o fi avut macar. Si nu-mi pare rau, sunt atat de multe lucruri pe care nu le mai pot regreta. Ironic, insa, a inceput sa-mi pese din nou. Prost moment. Ignoranta incepuse sa nu mai doara, era chiar linistitoare, acum doare neputinta de a reveni la acea stare si probabil si incertitudinea. Pierdusem tot doar pentru ca mi-am dorit sa se intample asa, fiindca ma izolasem. Am incercat sa recapat franturi din cei carora le-am dat cu piciorul mai inainte si ei m-au ascultat. Dar compasiunea dureaza putin, e o stare de o clipa, zboara. Si m-am trezit in asteptare. Abia acum realizez ce inseamna de fapt sa astepti, sa stai si taci. Nu doare, dar te transforma, te face sa nu te mai poti gandi la nimic altceva decat la faptul ca astepti. Asteptarea nu e speranta deplina, pentru ca mare parte din speranta a murit atunci cand ti s-a spus sa astepti. Si taci, iar pentru a mia oara taci pentru ca esti constrans...