Dialog 13.

- Iar te doare?
- Da, pentru ca am zis ca nu renunt.
- Proasta decizie.
- Mai toate deciziile mele sunt proaste, in ultima vreme. Dar nu pot sa fac nimic ca sa schimb lucrul acesta, cel putin nu acum.
- Poti sa ignori, sa nu-ti pese.
- Tu NU poti.
- Incerc.
- Si atunci cand iti vei deschide sufletul te vor dobori valurile de sentimente refulate si vei cadea...pentru totdeauna.
- Mereu ma ridic la un nivel de echilibru.
- Nu ai stabilitate. Te pierzi in intuneric, pasesti pe sfori si nu stii cand te vei impiedica, cand iti va fi distrus echilibrul.
- Nu-mi mai pasa. M-am invatat sa uit, usor, usor. In ultima vreme mi-e tot mai simplu sa las in urma. Doar ca sentimentele sunt mai inabusite si au momente cand ies.
- Le permiti lucrul acesta.
- Nu chiar. Ma chinui sa le inghit, le lovesc, le spun "nu" si tot timpul, dar tot timpul ele imi raspund cu "da", orice ar fi.
- Spune-le da.
- E prea simplu.
- Tu vrei sa complici lucrurile. Tu vrei ca totul sa-ti fie impotriva ca sa poti sa-ti plangi de mila si apoi sa incerci sa lupti si in final sa pierzi batalia.
- Nu, nu, nu!
- Atunci?
- O fac pentru ca nu pot renunta la tine.
- Normal ca nu poti renunta la mine. Dar nu trebuie sa fie complicat pentru noi.
- Nu e.
- De aceea nici nu vrei nu?
- E singurul lucru pe care mi l-am dorit vreodata cu adevarat, dar nu pot sa-l pretind.
- De ce nu?
- Fiindca merit sa mai incerc.
- Si daca nu-ti va reusi? Eu voi fi sansa finala, salvarea?
- Barca de salvare, poate?
- Nu te salvez. Ultima oara te voi lasa sa plangi. Singura.
- Nu ma poti parasi.
- Nu, dar te pot minti.