Dialog 17.
-Simt ca m-am pierdut, din nou. Si nu mai stiu incotro sa o iau, plutesc pe o apa ce seaca si ma induce in deriva, ma poarta unde vrea si ma las purtata. Nu am pic de vointa, dar invat in lumea in care "traiesc" acum, desi "vegetez" mi se pare un termen mai bun pentru a defini starea in care sunt. Nu mai am timp sa simt mare lucru, nu stiu cum se face ca mereu se iveste ceva de facut, ceva practic, fara sentiment. Mai sunt si serile, dar majoritatea sunt ucise de somn. Nu mai am timp pentru mine, pentru visele mele. Nu mai tin minte cand am visat ultima oara, cand am creat un scenariu pe care sa-l savurez ultima oara. Am pierdut ceva? Castig ceva?
- Cam multe intrebari azi.
- Nu sunt intrebari, neparat. Sunt constatari, e ceea ce mi se intampla acum.
- Ti-am mai spus, esti pur si simplu confuza. Si sper ca e doar o faza.
- Speri?
- Da, nu pot nici eu sa fiu sigur de ceea ce e cu tine.
- Atunci e ingrijorator. Pentru ca "fac parte" din grupuri in care nu ma regasesc, pentru ca sunt doar eu in mijlocul lumii si nu stiu cati au inteles ca mie pur si simplu nu-mi pasa.
- Nu-ti doresti ca ceilalti sa realizezi ca esti indiferenta, crede-ma.
- De ce nu?
- Pentru ca te-ar lasa in pace, te-ar parasi. Ai ramane la un moment dat, din nou singura si atunci te-ai trezi. Si iti va fi greu sa revii, sa-i recuperezi. Deja incepi sa renunti, sa-i dai la o parte, sa-ti croiesti o cale singura.
- Am trait singura.
- Dar ai fost si fericita?
- Nu, dar nici alaturi de ei nu sunt.
- Ei te ajuta, te asculta, iti vorbesc. Ai nevoie de lucrul acesta.
- Uneori vorbesc prea mult, uneori nu am ce le spune, sau pur si simplu ma plictisesc.
- Sa nu le impartasesti asta niciodata!
- Da, stiu, m-ar uri.
- E firesc.
- Nu pot sa ma transpun in ipostaza lor. Nu stiu ce as face daca cineva mi-ar spune mie ca nu contez.
- Te-ar deranja, indiferent de cat de apropiata ti-e acea persoana.
- Ar trebui sa nu-mi pese.
- Nu esti de piatra, nu inca. Oricat ai pierdut si vei mai pierde, niciodata nu te vei intari intr-atat, mereu ceva te va atinge, la un anumit nivel. E inevitabil, pentru ca esti om.
- Dar nu traiesc.
- Cam multe intrebari azi.
- Nu sunt intrebari, neparat. Sunt constatari, e ceea ce mi se intampla acum.
- Ti-am mai spus, esti pur si simplu confuza. Si sper ca e doar o faza.
- Speri?
- Da, nu pot nici eu sa fiu sigur de ceea ce e cu tine.
- Atunci e ingrijorator. Pentru ca "fac parte" din grupuri in care nu ma regasesc, pentru ca sunt doar eu in mijlocul lumii si nu stiu cati au inteles ca mie pur si simplu nu-mi pasa.
- Nu-ti doresti ca ceilalti sa realizezi ca esti indiferenta, crede-ma.
- De ce nu?
- Pentru ca te-ar lasa in pace, te-ar parasi. Ai ramane la un moment dat, din nou singura si atunci te-ai trezi. Si iti va fi greu sa revii, sa-i recuperezi. Deja incepi sa renunti, sa-i dai la o parte, sa-ti croiesti o cale singura.
- Am trait singura.
- Dar ai fost si fericita?
- Nu, dar nici alaturi de ei nu sunt.
- Ei te ajuta, te asculta, iti vorbesc. Ai nevoie de lucrul acesta.
- Uneori vorbesc prea mult, uneori nu am ce le spune, sau pur si simplu ma plictisesc.
- Sa nu le impartasesti asta niciodata!
- Da, stiu, m-ar uri.
- E firesc.
- Nu pot sa ma transpun in ipostaza lor. Nu stiu ce as face daca cineva mi-ar spune mie ca nu contez.
- Te-ar deranja, indiferent de cat de apropiata ti-e acea persoana.
- Ar trebui sa nu-mi pese.
- Nu esti de piatra, nu inca. Oricat ai pierdut si vei mai pierde, niciodata nu te vei intari intr-atat, mereu ceva te va atinge, la un anumit nivel. E inevitabil, pentru ca esti om.
- Dar nu traiesc.
Comentarii