BE YOURSELF ALL THE WAY

E un corp langa cuptor.Si mai jos,o tigara.Pe covor haine rasfirate usor,intr-o ordine interioara.Miros de pruna coapta.O masa.Doua pahare goale de vin,pline cu suspin.In colt,langa perdea un corp.Perdele trase,jaluzele rupte.Un tablou atarna plictisit de un cui ce sta sa cada.Liniste.Tavan brazdat de ruga,tremur si nestire.Langa masa:un pat.Asternuturi de nu stiu ce culoare,fara perne,fara plapuma.Pasi pe podeaua veche,scartait usor.Zgomot fierbinte:ea isi musca buza de jos.Par rasfirat,lung,foarte lung pe doi umeri albi,goi,peste nurii mici,inspaimantati.Doi ochi mari,imensi,privind cu teama,developand in ei imagini pasionale.Talie lunga,subtire,solduri proeminente,mladioase.Pauza.Picioare lungi,diafane,calcand speriate pe covorul murdar.Adevar vazut de langa perdea.Satisfactie pura.Ochi mari,doi si ei,buze crude,sarutate doar de ploi si gene visatoare.Piept puternic,culcus de capete,brate inspaimantator de binevoitoare.Pauza.Picioare lungi,fricoase,pasind uscat pe podeaua ramasa goa...

Iarta-ma ca troienesc in mine ganduri prinse in plase de tantari Da-mi mana ta sa uiti de mine cand am o viata in farfuria ta Ti-am fost si lingura,ti-am fost si polonic si viselor le-am dat de mancare Da-mi un sarut,hai da-mi un sarut! Caci mi-e atat de..... greata... Da,vreau sa vomit in gura ta amintiri,senzatii,emotii... Sa le vars pe toate printre dintii tai... sa te umplu,sa te cos,sa te intep... Stai!Da-mi un ac inainte... Vreau sa-ti cos narile... Nu mirosi durerea... poti sa devii euforic.. Te rog rupe-ti piciorul la coltul celalalt al ... strazii Si daca nu e loc acolo Sau nu e chef in tine... Arunca un topor... de vise...in al tau cap spart... de prea multa viata... Asteapta o clipa sa ma imbrac... Trage-mi fiermoarul .... chilotilor umpluti cu... inimioare si floricele albastre... Da-ti o palma peste fata... cu un satar faurit din... rautate,fericire.... Croieste-ti drum... pe chipul tau si culege mure... Stai!Vreau sa plec, ma duc cu tine,fara tine in padure...

Imi doresc sa ma iei de mana,sa ma plimbi prin locuri prafuite de ani si sa nu spui nimic.Doar mainile sa vorbeasca,dar sa nu se intalneasca.Sa nu imi zambesti deloc,iti spun.Si apoi,sa ma uiti pe o banca.Sa stau acolo inmarmurita,cu chipul indragostit de-un chip ce nu-l cunoaste,sa nu am ganduri si nici sentimente.Sa nu mai vorbesc niciodata,statuie in devenire.Lumea va trece pe langa mine si pe al meu chip va citi:dragoste.Atat.E un lucru diafan,invelit in ciocolata.Ciocolata e pasiune.Dar,pasiunea nu exista. Stropi de ploaie nu vor putea sa scuture ciocolata de pe mine.Doar soarele e in stare sa ma topeasca si soarele va rasari doar atunci cand tu vei reveni si imi vei zambi.Sa nu-mi zambesti niciodata,iti spun.!Caci m-ai ucide si parca e prea multa dragoste pe chipul acestei statui. Un copil va plange langa mine fiindca nu v aintelege cat de fericita sunt.Eu nu voi face nimic.Nu am dreptul pentru ca te iubesc.Insa,chipul meu va fi atins de mainile a mii de oameni.Chipul meu i...

Acum stiu sigur ca viata nu mai are sens.Sau poate e doar viata mea.Nu mai pot zambi,nu mai pot rade,nu ma mai pot bucura,nu mai pot iubi.Atat de multe atingeri,cuvinte,zambete,soapte,iar eu nu pot raspunde la nimic.Pentru ca viata mea s-a incheiat.Am uitat ce a determinat-o sa se inchida si sa ma paraseasca.Nu cred ca a fost iubirea.Nici necredinta.Nu cred in Dumnezeu pentru ca nu cred in miiile de lucruri care sunt in jurul nostru.Nu cred in Dumnezeu pentru ca viata mea nu e cladita,nu exista.Nu am nevoie de un dumnezeu. M-am respirat putin cate putin pana azi.Am mai tras cate un fum din mine.Nu provoaca dependenta.Eu,nu provoc dependeta.E trist.Altii,altele provoaca.Eu nu mai simt nimic pentru ce a fost.E doar o amintire de care ma agat in incercarea disperata de a ma mai mirosi odata.Caci altfel nu ma cunosc.Nimeni nu intelege pentru ca toti au un ideal.Eu nu stiu care e idealul meu.Poate sa mor.Desi,mi-e frica de moarte.Ar trebui sa fiu atat de curajoasa incat sa o infrunt.Nici...

Ma doare.Ma doare rau pentru ca lucrurile puteau fi altfel.Ma doare pentru ca nu ma mai simt,nu ma mai cunosc,nu mai inteleg nimic.Ma doare pentru ca lumea e prea rea,prea meschina ca sa mai pot face parte din ea.Ma doare pentru ca nu ma simt o componenta a lumii.Parca as fi rupta de ea si as trai intr-un colt de buza crapata al nu stiu carei stanci.Stancile nu fac parte din lume.Nici marea,nici soarele,nici vantul.Doar pamantul.De ce pamantul?Nu stiu si parca ma doare prea tare ca sa mai spun.Imi venea sa plang si acum nu mai pot.Poate ca nici nu mai vreau.Cumva,lumea mea nu exista.Eu nu cred in lume.Si nici in mine s-ar putea sa nu mai cred.Imi pare rau pentru multe.Sunt dezolata,aruncata pe un petic de pamant plin de noroi.

Mi-e teama ca poate sunt doar o oglinda si intr-o zi am sa ma sparg.Iar ziua aceea imi pare atat de apropae.Parca imi respira in ceafa,imi provoaca sangerari.doare.Dar nu stiu prea bine ce doare.Si mi-e frig in vara.Nu e inca vara.Nu mai stiu cand icnepe vara mea.Daca mai incepe.Cred ca voi muri.NU stiu de ce.Parca am murit vara trecuta,dar,totusi.Mi-e teama de insucces,mi-e teama de dezamagire.Pentru ca eu sunt obisnuita sa fiu intr-un fel si m-ar durea enorm sa ma schimb.Poate ca pierd ceva din mine.Dar nu stiu ce as mai putea pierde.Mai e ceva de pierdut?Mai sunt eu ceva?

Pentru ca simt ca totul se prabuseste in jur si eu raman intinsa pe jos ,dar nu more,nu ma rup odata cu tot ce supe.Intreaga lume cade,moare,este decimata,habar nu am de ce,iar eu,eu stau pe un colt de pamant,intre apa,soare si vant ,intinsa pe acel pamant,cu pletele in vant,cu ochii uscati de soare,cu buzule tremurande de prea multa sare.Si ma pierd in mii de parti ale unei planete ce nu isi are sensul dar ma are.Ma are pe mine si ma lasa sa traiesc.DE ce?Nu stiu?Daca vreau sa traiesc?Nu am idee.Lumea asta toata va muri azi,iar eu voi ramane aici pe acest colt de pamant.Sunt condamnata poate sa vad intreg spectacolul mortii noastre.Caci cu voi mor si eu.Nu stiu ce va ramane.Daca pamantul asta se va reintregi dupa ce voi ve-ti disparea.As vrea sa stiu doar unde va duceti toti.Daca exista rai si iad sunt oare acestea atat de mari incat sa va inghita pe toti?Iar eu ce sunt aici jos?Animalul vostru?Jucaria voastrA?Sau sunt stapana voastra caci voi va veti uita la mine invidiosi ,cu jind,d...

Nu sunt asa.Nu pot sa fiu la fel,nu pot sa inteleg,sa fac parte.Mereu sunt altundeva.Doar corpul meu e intr-un loc in care sunt oameni.Nu si eu.Eu nu sunt nicaieri.Doare,rascoleste.Nu stiu ce cenusa mai poate fi rascolita acum,caci sufletul meu a ars demult.Nu mai iubesc.Si nu am idee ce simt.Vreau sa iubesc din nou ca sa am un motiv pentru care sa ma doara.Mi-e scarba de mine cand sunt superficiala si dau importanta lucrurilor "lumesti".Dar,poate ca asa trebuie.Asta sunt eu.Poate.

E un drum presarat cu amintiri,fericire,melancolie,dor si iubire.E drumul pe care il parcurg foaie cu foaie,rand cu rand,cuvant cu cuvant:drumul privelistilor fugare.Ma perind prin vremuri de demult,apuse,uitate si sunt o fata de taran ardelean neaos,cinstit si cu credinta in Dumnezeu.Vad entuziasmul,fericirea,extazul din ochii locuitorilor intregului sat atunci cand isi asteapta suveranii.E atat de multa puritate,seninatate pe chipul tuturor.Iar inimile lor,inimile noastre se contopesc,caci a batut aceasta inima "multa vreme de dorul regalitatii nationale". In straie de sarbatoare,poporul isi asteapta suveranii,dar,chiar si suveranii isi au suveranul lor:Dumnezeu.De aceea,cel dintai gand ii este inchinat Lui.Si odata cu acest gand se naste si dorinta puternica de a atinge harta albastra si de a presara pe perdelele ei stele mii si mii,nevoia de a multumi cerului si stapanului lui pentru oferirea libertatii la care stramosii nostri au visat si pe care au prezis-o din vechi...

Nu,nu lacrimile sunt solutia femeii.Cel putin nu a femeii care se cunoaste pe sine.Ci scrisul.Si numai exista o penita,ci e tastatura. Ma doare.Peste tot.Si imi vine sa plang,dar lacrimile se strang in degete si plang aici.Nu stiu ce as fi facut fara acest blog.E refugiul meu.Nu e un Dumnezeu.Cumva as vrea sa cred in Dumnezeu.Da,vreau sa cred.Dar,nu pot.Si asta ma doare.Si e cu atat mai greu cu cat oamenii au inceput sa ma judece din cauza asta.Nu mai pot sa ma deschid in fata nimanui.Nu mai pot vorbi cu nimeni.E greu.Foarte greu.Sa citesc.Dar cat?Eu cand am sa traiesc?Mi-e sila de faptul ca sunt om,insa inca nu am aflat totul despre ceea ce inseamna sa fii om.Nu stiu daca sunt sau nu nascuta pentru iubire.Se prea poate sa nu.Dar,vreau sa o cunosc.Sa o salut si sa o intreb ce ii place.Poate avem placeri comune.Sau poate nu.Insa,eu de unde sa aflu?Nu pot si neputina ma ucide.Ma ucide usor,lent.

Te caut iar si iar si e o cautare fara drum,fara capat,fara final.Nu-mi ajunge o amintire scormonita pana si in atomi,am nevoie de inca una si inca una.As vrea sa fii un strop de ploaie.Sa te iubesc doar pe tine,sa te sarut cu buzele si sa te ucid cu buricele degetelor.Sa mori repede.Si apoi sa-mi scriu durerea.Sa te revad,iar si iar,la nesfarsit.Sau sa fiu eu o picatura de ploaie care sa-ti cada in palma si sa ma ucizi cu o mangaiere.As fi fericita in acel ultim moment,care de fapt ar fi primul al vietii mele.Nu vreau un suflet prea plin.Vreau un suflet pe care sa-l umplu eu.Neinundat de ploaie.Vreau sa iti sarut poalele sufletului si sa ma ascund printre muntii sai.Ca sa ma cauti.Si sa nu ma uiti.

Si de ce ma adresez eu tie vesnic cand te-am cunoscut odata demult si nu stiu daca erai tu?!Caci te-am pierdut prin amintirea conservata,impinsa in adancurile mele.Si te mai vad,si te mai ignor ,si te mai ador.Imi place chipul tau,mainile tale,parti din sufletul tau.Poate ca asta a fost greseala mea:nu ti-am iubit intreg sufletul.Nici macar nu l-am cunoscut in intregime.Esti un suflet necunoscut mie.Si al meu suflet e antagonic.Dar,asta,cred ca din ziua in care nu ai mai aparut.Si nu am inteles nicicand ziua aceea. Nu,noi nu am avut nimic.Noi impreuna.Am avut eu de la tine si tu de la mine.Nu stiu ce ai luat tu din mine si ce tii minte.Eu stiu ca ti-am luat albastrul ochilor si ti l-am transformat in verde ,intr-un strop de ploaie.Si ca ti-am atins firele de soare arse.Nu stiu cum ti-s genele.Nu m-am uitat niciodata la tine foarte bine.Nu stiu de ce.Au fost cuvinte inocente,infantile care m-au ranit.Si a fost ziua aceea,de cu mult inainte cand am realizat ca nu te mai am.Fiindca te-a...

Razboiul-singura modalitate de rezolvare a conflictelor intre state? Razboiul nu inseamna neaparat sange,moarte si durere.Razboiul poate fi acea lupta pe care o duci in copilarie cu vesnicele cuvinte ale parintilor"Nu te baga in treburile oamenilor mari".Oamenii mari,treburile lor,razboi cu neintelesul. Atunci,ce ar putea avea de impartit doua state?Pot fi considerate doua state,doi copii?Doi copii ce se bat pentru o jucarie?Ce este acea jucarie pentru care se "cearta" natiunile?Un petic de pamant,un tratat,o suma de bani,o arma nucleara?Unde e mama blanda care imparte jucariile celor doi copii?Care este mama statelor aflate in conflict?Aici este problema.Doua state nu sunt doi copii.Sunt adulti.Au trait si ele perioada copilariei lor,la inceputuri,acum,au crescut.S-ar spune ca pe masura ce cineva creste,invata,se maturizeaza,pe masura ce ceva creste,evolueaza.Nu asa ar trebui sa se intample si in cazul unui stat?Da,insa,statul ca si nume,nu are viata decat pri...

Pe drumuri de munte,pe drumuri de munte ma afund in visare.Pe poteci netrecute,fantastice,nebanuite imi cant fiecare dor.Traiesc prin natura,sunt o simpla floare,mica,stinghera,uitata de lume si de trecator pe o stanca rupta din castel.Doar vantul ma mai cunoaste,ma mai mangaies,ma alina.Sa pot sa fiu o pasare,libera intr-o mare de un albastru pur,dar,incatusata de catre padurea minunata,pe un acelasi vesnic drum,pe un drum de munte.Sa nu stiu cum am ajuns aici si nici sa nu-mi pese,fericita fiind intr-un pustiu plin de viata.Ratacita printre amintiri am sa hoinaresc pe un drum de munte,mangaind cu gandul firul de pamant.Sa ma afund intr-un adanc sublim,intr-o lume fara de oameni si fara de capat,in infinit. Sunt doar trei culori pe petalele mele:albastru,rosu si alb.Langa mine sa fie o lacramioara,pura,alba,sa-mi cante un cantec de demult,un cantec bland.Un fluture sarutat de ploaie,imbracat in culori de toamna intr-o vara atat de fierbinte sa se hraneasca din mine,sa-mi ia nectarul...

Leaga-ma de tine,prinde-ma de mana,te rog.Te rog nu ma lasa sa cad intr-un corp,intr-un suflet fara de tristete.Nu pot sa ma pierd chiar asa,nu e corect.Nu stiu ce m-ar putea determina sa-mi scapat fiinta,dar,daca asta e ceea ce mi se intampla,scapa-ma.Te implor,salveaza clipele lungi,infinite in care m-am perindat prin carti.Fara ele as fi mai incompleta decat sunt.E greu.Nu,nu e greu.Pentru ca sa te prostesti e ceva usor.Simt asta.Insa,nu inteleg de ce.Nu am voie!Nu trebuie!Ma pierd si nu ma pot salva.Nu singura.Asta mi-e sentinta.Pedeapsa pe care timpul mi-a impus-o.Ma intorc la ceva?Ma schimb in cevA?Ce se intampla?Nu,nu vreau sa fiu copilul acela naiv.Contrazic acum tot ce am spus in multe postari anterioare.Pentru ca ma analizez si imi place ceea ce sunt.Sau am fost.Ah,iar nu am habar.Am spus nu mai pot scrie mult.Nu mai pot exprima prin scris ceea ce ma incearca.E necesar sa se intample asa?

Ochii mei respira, Narile ochilor mei se hranesc cu vant si soare. Un zefir imi imprastie genele, Si ani intregi mi se preling pe fata. Iesind dintr-o scoica,dintr-un rau, Ochii mei au intalnit soarele, Si,ingenuncheati in fata lui,s-au transformat in doua perle, Doua perle frumoase,dar atat de lipsite de luciu. Sunt o povara prea grea ochii mei, Sarutati de soare ei s-au ingreunat Si pe mine m-au lasat,m-au uitat, Se vor intoarce la mine cand vor aparea nori.

Pasind spre infinit… Rămâi sau pleci?Eşti un gând fugar,un sentiment statornic sau o simplă iluzie?Vom parcurge drumul acesta împreună,îţi promit şi apoi vom vorbi la sfârşit... Adolescenţa.Iubire,durere,dezamăgire,fericire,tristeţe,vise,realitate,schimbare,nou,prieteni,încredere,etc.Toate aceste cuvinte şi multe altele descriu ceea ce se întampla în perioada adolescenţei,atunci când totul se schimbă.Adolescentul plânge,zâmbeşte,cântă,aleargă,poartă durerea în grădinile sufletului,pe care o alternează cu fericirea ce aşteaptă euforică la porţi.În această perioadă sentimentul în forma-i pură,descoperită în copilărie se transformă,devine mai complex.Tânărul îşi cultivă o idée pe care o urmează şi în care crede cu sfinţenie.Dostoievski,în “Adolescentul” explorează această necesitate a adolescentului de a avea un ideal,ceva propriu,original.Nu contează dacă ideea este corectă,realizabilă,important este că e a lui,zămislită de propria-i minte. Copilăria se distorsionează atunci cand a...