Dialog 9.

- Si nu ti-e teama?
- Nu cred.
- Mereu trebuie sa-ti fie teama, macar putin. Ce-ai sa te faci fara teama?
- Nu intelegi ca incerc sa dau o definitie tuturor lucrurilor acum? Ca ma straduiesc sa-mi gasesc un punct de stabilitate? Nu mai pot alerga la nesfarsit, nu mai pot fugi de inevitabil, nu mai pot sa ocolesc ceea ce imi doresc de fapt, doar pentru ca am pornit-o pe un drum anevoios.
- Tu nu poti fi stabila.
- Dar vreau. Si daca vreau pot. O sa incerc, imi voi recapata prietenii, voi fi acolo.
- Prietenii? Cunosti atat de multi oameni dar ai groaznic de putini prieteni. La un moment dat nu mai aveai decat unul, dar el stia prea putine.
- Ea.
- El.
- Ah.
- Nu mai vreau sa ma intorc in anumite locuri vechi. Mi-as dori sa raman acolo unde sunt sau am fost de curand. Sa nu ma mai schimb, sa ramana totul la fel.
- Adopti cealalta extrema?
- Am fost mai mereu adepta extremelor, involuntar.
- Stiu.
- Si eu.
- Si nu vrei sa mai accepti schimbarea? Tu nu-ti dai seama ca ceea ce ti s-a intamplat tie acum a fost tocmai o schimbare? Ca datorita acestei transformari gandesti asa in momentul acesta?
- Da, dar vreau sa fie singura.
- Aberezi. Nu doar tu te poti schimba. Si nici macar tu nu poti ramane.
- Pot!
- Termina cu prostiile astea!
- Te-am enervat?
- Chiar deloc. M-ai miscat.
- Ha?
- Nu m-ai ranit, stai linistita, ti-am spus ca nu ma poti rani. Sunt imun la strigatele tale. Raspunsurile ce ti le dau sunt doar niste ecouri ale unei fiinte ce am fost mai demult. Tu nu ma cunosti pe mine.
- Nici nu m-a interesat foarte mult.
- Vezi? Esti mult mai egoista decat credeai.