48+

De ce mi-a luat atat de mult timp sa realizez ca de fapt nu pot trai fara tine? De ce mi-a trebuit atat de mult pentru a-mi da seama ca intregul meu univers e prabusit? Nu, nu sunt fericita! Si tind sa cred ca fericirea e un lucru prea relativ ca sa o pot atinge eu. Nici macar cu tine nu am fost fericita, poate foarte putin. Dar fericirea nu mai conteaza acum, conteaza clipa, placerea, siguranta, increderea. Totul piere si de cand ai pierit tu, nu mai are ce sa moara in jurul meu. Au murit toate. Odata cu tine am murit si eu, mi-a murit lumea, mi-au murit visele, iubirile, zambetele, rasetele. Nu mai stiu cine sunt, acum mai mult decat inainte. Cu tine ma regasisem, cand te-am intalnit pe tine am gasit un sens in mine si l-am pastrat, dar pentru foarte putin. Am simtit nevoia sa renunt, am stiut ca totul trebuie sa aiba un sfarsit, dar nu m-am intrebat niciodata " de ce trebuie?" . Azi cred ca nu e neaparat necesar. Putem ramane impreuna, poti ramane cu mine la nesfarsit. Cand vei vrea tu sa renunti te voi lasa, dar nu pentru totdeauna. La un moment dat vei realiza si tu ceea ce am realizat eu azi, sau daca nu se va intampla asa, te voi cauta eu si te voi recupera, neaparat. Pentru ca fara tine nu-mi mai gasesc locul in propria-mi lume. Sunt izolata, singura. Nu-mi pasa de nimeni si de nimic, mint incontinuu si incerc sa ma fac sa cred ca sunt fericita, ca sunt ok, cand de fapt sunt distrusa, mizerabila. Nu m-ai facut tu sa fiu asa, ci intamplarile dinainte ta, iar starea aceasta mi-a fost amplificata de lipsa ta. Nu am vorbit niciodata cu tine despre asta. Nici nu stiu daca as fi avut cum, cred ca mi-ar fi fost rusine si mereu am crezut ca tu nu ai trecut niciodata prin asta, si sigur nu ai trecut. La inceput spuneam ca esti "genul de tip placut de toate fetele", dar tu nu te incadrezi intr-un "gen". Erai unic si la un moment dat ma iubeai pe mine. Dar nu contam atat de mult, nu la fel de mult ca viata ta. Si poate ca pana la urma viata e ceea ce conteaza cel mai mult.
- Oare?
- Incerc sa nu vorbesc cu tine. Incerc sa ma prefac ca nu existi, ca nu esti inca in viata in sufletul meu, ca nu am vorbit cu tine in ultimul timp, ca nu esti tu cel care ma asculta mereu cand am pierdut orice cale. Te mai gasesc doar in dialoguri, dar niciodata nu imi spui nimic despre tine si niciodata nu vorbim despre "noi", despre ce a fost intre noi.
- Ce am putea spune?
- Ca ne-am iubit poate? Ca suntem neimportanti? Ca nimic nu mai conteaza cu adevarat atunci cand esti pus in fata mortii? Ca m-ai parasit pentru moarte?
- Nu pentru moarte?
- Dar pentru ce? Tu chiar nu-ti dai seama ca eu am ajuns sa vorbesc cu un mort?!