BE YOURSELF ALL THE WAY

O da, a inceput. Si e trist ca nu intelege, si e trist ca nu vreau sa fie asa si as fi fost dispusa sa fac cum vrea ea, pentru ea...dar ea nu vrea sau in fine, pur si simplu nu intelege. Nu e asa frumos sa-i vezi pe ceilalti cum se prefac ca se distreaza sau unii chiar se distreaza de "revelion" si tu stai si plangi ca fraiera, dar...asta sunt pana la urma urmei. Unele lucruri nu se schimba, doar ca se inrautatesc. Mda, azi lucrurile s-au inrautatit si eu la 00:00 trebuie sa dorm, trebuie!

Nu stiu de unde am capatat obiceiul asta prost, foarte prost si nu neaparat pentru mine, cat pentru parintii mei, pentru cei care parca tin la mine. Nici macar nu mai stiu exact anul in care m-am simtit asa pentru prima oara, stiu doar ca a fost primul an petrecut intr-o atmosfera necunoscuta mie si de atunci se tot repeta, de atunci a devenit un obicei, un obicei foarte prost, dar pe care nu-l pot inhiba, nicicum. Nu vreau sa plang, dar trebuie sa plang si nu stiu de ce o fac. Nu imi fac o "reconstituire" a ce s-a intamplat in fiecare an, cel putin nu constient, dar simt ca totul se prabuseste. Da, stiu, ca ultimii ani au fost cam prosti ( si da e cuvantul cel mai potrivit pentru a-i descrie), dar totusi, au fost si lucruri bune, nu? Nu sunt numai regrete, nu pot fi numai regrete, atunci cum as fi reusit sa supravietuiesc?! Insa, de fapt, orice lucru bun care s-a intamplat anul asta...anul trecut, oare? a fost insotit si de un regret, de o dezamagire. Si cel mai trist e ca ...

Iubi s-a intors incarcat si cu un zambet imens pe buze. L-am vazut de sus, de la fereastra, cum venea cu un brad mare, mai mare chiar decat el si cu doua sacose in mana cealalta. Ma intreb cum le-a adus pe toate pana aici, fiindca nu poti ajunge cu masina la cabana. Mai are vreo 4 sacose lasate ceva mai jos. Zambesc si eu, desi trist, cat ar fi de frumos ca totul sa fie in regula, ca iubi sa fie sanatos in primul rand, sa ma iubeasca si sa ne petrecem vacanta de iarna aici, doar atat. Sa pot spune ca sunt fericita, ca iubesc si mai ales, ca sunt iubita. Dar nu, trebuie sa traiesc intr-o iluzie...macar traiesc si asa. Plec de la fereastra si deschid dulapul mare, scot din el o rochie mai veche verde, imi pun ciorapi rosii si cobor. Daca tot jucam teatru, sa-l jucam ca la carte. Nu ma pot uita in oglinda dulapului, e plina de praf. Nici nu stiu daca vreau sa ma vad, cine stie, poate nu mai sunt eu. Cobor si il gasesc razand in fata usii. Inca de sus am hotarat sa intru in joc si sa imi ...

Zilele pana la Craciun au trecut repede, mult prea repede ca sa imi mai dau seama ce au insemnat de fapt. As vrea sa spun ca eram cat de cat fericita, dar de fapt, eram poate doar...impacata, linistita, cumva. Il aveam pe iubi langa mine, doar ca totul se schimbase, era ca si cum eu as fi murit. Si traim, moarta fiind, intruchipand o alta fiinta moarta cu adevarat. Insa nu-mi permiteam sa schimb lucrul acesta. Eram impreuna, ne regaseam in fiecare noapte in fata semineului, mereu aprins din acea seara inainte. Nu ne regaseam, doar ne intalneam si credeam ca ne alinam unul altuia durerea. Nu mai stiam cine sunt, nu mai stiu cine sunt. Cu fiecare zi ce trece imi alienez tot mai mult partea "umana", reala. Devin..."ea". La inceput mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu faptul ca eu nu mai exist si nu voi mai exista niciodata in viata lui iubi. Atunci am realizat si ca nu am insemnat niciodata nimic cu adevarat pentru el. Si a durut cu atat mai mult cu cat doar o jumatate d...

Da, era mana lui. Era mana lui slaba, cu degete lungi, calda. Credeam ca isi va retrage imediat mana, ca va merge sa aprinda lumina si ma va "trimite" in camera. Dar, in schimb, mi-a strans mana intr-a lui. Mi-am dat seama ca a mea era foarte rece, mereu mainile mele sunt reci. Nu l-am privit, nu imi doream sa-i vad chipul fiindca mi-era teama ca isi va da seama cine sunt si va pleca. Stiam ca in sufletul lui spera ca eu sunt ea. El viseaza...e noapte, nu mai poate fi "realist". Inainte sa-l cunosc pe el nu as fi suportat niciodata sa fiu confundata cu altcineva, indiferent de ce castigam din asta...pe moment. Dar, inainte de el, nu iubeam. Mi-am innecat orgoliul in suflet, am abolit ratiunea... chiar si pe cea sufleteasca si m-am parasit in nestiinta, in nefiinta . Nu mai puteam fi fiinta cand din mine ramasese doar sufletul...doar o picatura de suflet, de fapt. Acum eram sigura ca va fi iubi cel dinainte...doar ca ma va insela pe mine cu...mine. Nu ma iubeste. M-...

Deschid ochii si e intuneric, focul din semineu s-a stins. Sunt dezvelita, mi-e frig si ma simt amortita. Incerc sa-mi dau seama ce s-a intamplat, unde sunt, stiu deja. Tot ma mai mira faptul ca iubi nu m-a invelit, ca a lasat focul sa se stinga... chiar si ca nu m-a dus intr-un pat, desi stie ca-mi place sa dorm ghemuita. Sunt sigura ca ultimele lui cuvinte din visul meu au fost ceea ce vreau eu ca el sa-mi spuna. Doar ca dialogul e expresia lucrurilor reale, care se intampla cu adevarat. Se chinuie prea mult sa nu-i pese, oricat de rece ar fi nu m-ar putea lasa sa inghet, aici, nu ar putea sa nu simta, chiar deloc. Are nevoie de mine, sunt..."ceva" al lui de companie. Si nu ma simt deranjata de asta, doar ranita, dar ranita am fost mai mereu, m-am obisnuit. El trebuie sa fie undeva pe dupa perete, verificand mereu daca sunt bine. Trebuie sa fi facut asta, nu pot sa cred altfel! Mi-e foame, simt nevoia de un sandvis si de ciocolata calda. Ma ridic, ma intind indelung, cu zgo...

Am ajuns. Ne-am intors. Dar nimic nu mai e la fel, nici nu ar mai avea cum. Un gand ciudat imi strabate mintea: cand am venit pentru prima oara aici eram fericiti, foarte fericiti, atunci probabil a fost momentul nostru de fericire maxima pentru ca eu il iubeam enorm si credeam ca si el ma iubeste, vreau sa spun ca ma iubea, dar...parca nu mai pot. Si...daca acum venim distrusi aici, el nu stiu in ce masura e trist, dezorientat sau ...mort acum. Cum ar fi sa iesim de aici teribil de fericiti? Sa ne intoarcem la cum a fost. Dar nimic nu mai e nicicand la fel...Ironic. Nu stiu ce sa fac. Intru pe usa cabanei de unde am iesit ultima oara alungata de iubi...si atunci, in adancul sufletului meu chiar am crezut ca voia sa ma protejeze, dar...probabil isi dorea doar sa scape de mine pentru a-si consuma durerea singur. Devenisem o povara. Am fost si probabil sunt inca o povara. Dar unele greutati preferi sa le iei cu tine, doar fiindca ai nevoie sa te amagesti, sa crezi ca ceva mai poate fi re...

- Poate ca e ceva stricat in mine...dar nu mai inteleg ce sens are. Ma fascina inca de cand eram mica, nu stiu de ce, si acum, acum mi se pare cel mai animalic lucru si nu in sensul bun. E posibil ca pana la urma sa nu-mi fi pierdut de tot inocenta? NU, de fapt nu, atat timp cat vorbesc despre asta inseamna ca sunt pierduta...pentru totdeauna. - Nu inseamna ceea ce vezi tu. Prost obicei ai. Dar nu inseamna asta. - Principiul e acelasi, nu? - Nu ar putea fi niciodata acelasi cu tine. - Nu ma poti iubi. Nu poti sa-mi spui ca ar fi altceva cand tu nu simti nimic. - Eu sunt terminat. Eu nu caut sa te iubesc, nu caut sa definesc nimic, nu ma grabesc. - Dar eu da. Pentru ca simt ca sunt foarte in urma si ca am ramas impotmolita cu tine. Si tu... - Si eu iti spun ca am iubit o singura data si pe altcineva. - Nu. Si tu ai nevoie sa raman cu tine pentru a supravietui. Iar eu, spre deosebire de tine, intr-un anumit fel te iubesc si nu te pot parasi. Daca te-ai purta cat de cat altfel, poate ca t...

Pentru ca oricat incerc sa ma opresc nu pot si chiar daca fac eforturi imense sa ma apuc din nou...tot nu pot. Habar nu ai cum e sa fii la limita, cum e sa traiesti mereu la mijloc, intr-un compromis pe care ti l-ai creat tu singur intr-o oarecare masura. Ar trebui sa fiu fericita acum, nu? Cumva, ar trebui sa ma simt bine...cat de cat implinita. Dar nu pot fi. Am aproape tot ce mi-am dorit vreodata si eu inca caut altceva. Si probabil mereu voi face lucrul acesta. Nu stiu sa iubesc, nu stiu sa fiu o prietena buna, nu stiu sa fac sa nu-mi pese de cei de care chiar ar trebui sa nu-mi pese, nu situ sa tac si sa ignor cateodata, cand e bine, nu stiu sa schimb ceva. Dar toate astea pot fi date la o parte pana la urma...doar ca eu ma inchid in minciunile mele, dau impresia ca as fi cea mai fericita fiinta de pe pamant si de fapt nu sunt. Pot fi oricum vreau, pot avea orice vreau...cu o anumita exceptie si poate ca as putea sa o includ si pe aceea. Dar nu imi doresc asta. Nu imi doresc nimi...