Lumea nebuna nu poate sa ma inghita
Acum cativa ani, nu multi, ti-as fi scris poezii. As fi scris in toate felurile posibile, prin toate metaforele despre iubirea ce ti-o port. Ti-as fi dat nume, i-as fi dat si ei. As fi personificat-o si as fi facut tot posibilul ca ceva rau sa se intample. Sa se instituie drama. Pe atunci, as fi vrut sa te port pe drumuri la nesfarsit, sa stam sub cerul liber si as fi fost fericita doar sa ma tii de mana. Sau sa ma iei in brate. Dar...asta era atunci. Romantismul dispare la un moment dat. E ceva din el care il face sa fie atat de specific adolescentei. Vremurilor alora cand cautai intelesuri ascunse, cand te proiectai atat de puternica, poate mai puternica decat erai de fapt. Vremurilor trecute, mai clar spus. Pe atunci puteai scrie pagini intregi. Puteai sa iti elogiezi durerea. Citeai mult pentru ca voiai sa te regasesti in toate povestile de amor posibile. Mai ales in cele cu un final dezastruos. Si masochismul are ceva de a face cu adolescenta. Nu te regaseai in cartile acelea pent...