Pradarea nucului.

Mi-ati cules fructele nucului,
Din toamna abia nascuta ati cules tot ce a fost de cules,
Si ce a fost rau ati lasat,
Sufletului meu.

Sfioasa, v-am intrebat unde mi-s fructele,
Dar plecaserati deja, iar toamna se maturizase,
Si nu stiti ca atunci cand mi-ati furat mie nucile, i-ati luat si toamnei,
Copilaria.

Si acum, stam amandoua,
Eu si toamna, imbratisate intr-o mare de frunze,
Si asteptam ploaia fructelor batrane, ce ne vor ucide,
Pe toamna si pe mine.

Cand lumea voastra nu va mai avea ce sa fure,
Visele noastre vor fi distruse toate,
Nu ne-ati implinit niciun vis din toate cele pe care ni le-ati sustras,
Fara de cuvant.

Voi nu vorbiti, voi nu stiti sa ne spuneti sa plecam,
Caci nu ne mai gasim locul intre voi,
Pradarea nucului a fost ultima amenintare, noua ne ramane doar sa realizam si sa,
Plecam.

Dar unde ne trimiteti?
Nici macar nu a inceput inca sa ploua, nici frunzele nu au incetat sa cada,
Mai avem un strop de viata, ne hranim cu seva nucilor furate,
De voi.

Inevitabil, stim ca intr-o zi picaturile de ploaie vor incepe sa cada,
Vom fi ucise de fructele ramase fara soti,
Si capetele noastre, crapate de coji, infectate de frunzele moarte, isi vor gasi,
Sfarsitul.