Pentru ca oricat incerc sa ma opresc nu pot si chiar daca fac eforturi imense sa ma apuc din nou...tot nu pot. Habar nu ai cum e sa fii la limita, cum e sa traiesti mereu la mijloc, intr-un compromis pe care ti l-ai creat tu singur intr-o oarecare masura. Ar trebui sa fiu fericita acum, nu? Cumva, ar trebui sa ma simt bine...cat de cat implinita. Dar nu pot fi. Am aproape tot ce mi-am dorit vreodata si eu inca caut altceva. Si probabil mereu voi face lucrul acesta. Nu stiu sa iubesc, nu stiu sa fiu o prietena buna, nu stiu sa fac sa nu-mi pese de cei de care chiar ar trebui sa nu-mi pese, nu situ sa tac si sa ignor cateodata, cand e bine, nu stiu sa schimb ceva. Dar toate astea pot fi date la o parte pana la urma...doar ca eu ma inchid in minciunile mele, dau impresia ca as fi cea mai fericita fiinta de pe pamant si de fapt nu sunt. Pot fi oricum vreau, pot avea orice vreau...cu o anumita exceptie si poate ca as putea sa o includ si pe aceea. Dar nu imi doresc asta. Nu imi doresc nimic cu adevarat....
Nici nu au sa inteleaga.
Nu mi-au placut eufuziunile sentimentale niciodata. Nu imi plac nici acum. Nu am suportat oamenii, societatea, niciodata. Nu ii suport deloc acum. Imi aduc aminte cum in urma cu ani scriam despre mamaia, nana si o sora de a lor, care se intalneau, mancau si beau si vorbeau despre morti. Cum celebrau viata, cum parea ca sunt fericite ca altii au murit si ele inca sunt. Doar ca mamaia nu mai e. Si multi alti oameni nu mai sunt. Iar eu, eu am lasat in urma si tot las. Iar timpul si distanta nu vindeca. Timpul si distanta te fac sa uiti. Nu poti sa plangi. De ce sa plangi? Caci trece. Tu esti tot aici. Iti mai amintesti cate un zambet, vocea aia guturala, muntele de om si o ciocolata. Iti mai amintesti cum viata a fost si s-a dus. Iti amintesti cum il urmareai in fata la pavelescu cand erai mica. Nu avea bani. Dar iti dadea. Tu nu ai dat nimic inapoi. Ai dat prea tarziu. Ce copilarie de cacat. Cate cosmaruri. Uneori ti-ai dori sa nu fi fost. Caci chiar daca te-a calit. Nu a fost...
Comentarii