BE YOURSELF ALL THE WAY

Un sfarsit de vara pe care nu-l voi petrece aici. O zi de intai septembrie despre care nu voi putea scrie. Mi-e teama.

Inainte obisnuiam sa ma pierd intr-o padure de vise. Zi de zi, clipa de clipa imi conturam un nou vis, un ideal spre care aveam sa acced cu toate fortele mele. Acum, nu stiu daca mai am MACAR un vis. Poate ca undeva in adancul sufletului meu a ramas infipta ideea ca voi descoperi intr-o zi iubirea, iubirea adevarata. Ma gasesc penibila atunci cand imi dau seama ca tot ce vreau in viata e sa ma indragostesc. Sa nu mai fie o simpla iluzie. De aceea nici nu sunt fericita si nici nu as putea fi. Ceea ce imi doresc eu de fapt e...durere. Pentru ca nu concep ca o iubire sa traiasca vesnic...in sufletul a doua persoane. Stiu ca as putea sa iubesc la infinit, dar sa nu spun niciodata. Stiu ca as putea sa sufar ca o idioata doar pentru ca aceasta e conceptia mea despre o dragoste implinita. Eu simt ca orice trebuie sa aiba un sfarsit, ca la un moment dat totul trebuie sa se termine. Si ma gandesc mereu la acel dupa. Nu pot trai clipa, nu pot fi AICI, ACUM. Sunt momente cand realizez ca am tot...

Unde ai plecat vara asta? Unde te-ai dus cand toate visele voiau sa se nasca? De ce nu le-ai ajutat sa ia prima gura de aer din scurta lor viata? De ce le-ai facut sa moara inainte ssa se nasca? Esti un avorton de vise. De fapt eu sunt, dar tu esti cauza mortii viselor mele. Nu te cunosc, nu te intreb cine esti sau de unde vii. Nu-mi pasa: vreau doar sa fii. Sa ajungi aici pentru o cplia, sa te simt, sa inteleg ca nu e totul pierdut, ca toate sperantele, toate iluziile, toate scenariile nu au fost realizate in van. Vreau sa nu ma mai amagesc, mult de tot! Dar nu ai venit... Nici vara aceasta. Si te-am asteptat, te astept mereu, dar mai ales vara. Atunci ma simt cel mai singura, parasita. Vara e anotimpul iubirii, nu? Vara toata lumea se iubeste si e fericita. De ce nu si eu? De ce trebuie sa raman alaturi de cantecele de iubire triste, de ce sa ma transpun in rolul personajelor din filme? De ce sa iubesc doar prin muzica si filme? Unde e viata mea? Cui i-ai dat-o? De ce nu mi-ai dat ...

- Vrei sa incerci sa ma saruti? - Sa te sarut? - Da. Sa incerci macar. - De ce-mi ceri asta? - Pentru ca simt ca ti-ar face bine. Fiindca ma gandesc ca un sarut acum te-ar ajuta sa te simti altfel, cum ai vrea sa te simti, de fapt. - Cum as vrea sa ma simt de fapt? - Fericita, iubita. - Si crezi ca un simplu sarut ma va face sa ma simt astfel? - Nu e un simplu sarut. - De ce nu vorbesti niciodata la conditional-optativ? De ce nu spui niciodata "daca"? De ce? - Pentru ca pentru mine nu exista "daca". Cuvantul acesta e o incercare de a te ascunde, de a scapa. Eu nu fac asta. - Niciodata? - Niciodata. - Nu ai cum. - Nu. - Nu stiu daca vreau sa te sarut. Nu m-am gandit niciodata la asta. - Te cred. - Wow! - Te stiu mai bine decat te cunosti tu insati. Simt ceea ce vrei sa spui, ceea ce simti, ceea ce iti doresti. Iti cunosc sufletul. - Si eu nu. - Ai incercat, dar e unul dintre lucrurile pe care nu ai putut sa le duci la bun sfarsit. - Asa e. - Te...

- Nu mi-ai mai vorbit de mult. - Nu stiu daca am simtit nevoia. Am citit mult, am incercat sa ma afund in lectura si sa uit. Sa-mi uit viata, trecutul, prezentul si viitorul. Traiesc intr-o monotonie continua, o monotonie ce s-a transformat intr-un fel de "viata". Dar sa faci aceleasi lucruri la nesfarsit, aceea nu poate fi viata. Si totusi...daca?! Daca viata e o repetitie infinita de putine lucruri? Aceleasi, mereu. - Si daca... - Da, si daca... - Nu vrei sa traiesti? - Tu nu intelegi ca asta e modul meu de a "Trai"? - Dar ai spus chiar tu ca nu e viata ceea ce "duci" acum. Esti intr-un fel de "lume paralela", nu pot spune "lumea ta", caci nu are vlaga, nici originalitate, iar o lume creata de tine m-as astepta sa fie mult mai interactiva. Te-ai ascuns, te ascunzi continuu, incerci sa negi, sa amani, sa crezi ca va trece, ca nu vei fi nevoita sa infrunti obstacolele din calea ta. - Poate. - Nici nu stii ce ti se intampla de ...

De cate ori am spus cuiva exact ceea ce simt? De cateva ori mi-am spus mie insami ce e cu adevarat in sufletul meu? Nu, nu-mi inteleg sufletul, e pierdut. Ne-am separat unul de celalalt. Stii cum e sa traiesti cu un gol imens in loc de suflet? Sa incerc sa faci din acel gol ...o groapa pentru amintiri? Fiindca pana la urma doar asta este: o groapa pentru amintiri. Arunci in acel hau imens tot ce ai trait si se pierde. Ramane doar iluzia ca inca mai detii amintirea aceea, dar de fapt nu o mai ai, e pierduta. De aceea nu o poti nici macar impartasi. Si totul moare. Totul e fad in jurul tau, in jurul meu si lipsit de sens. Si de ce mai traim? Pentru ce mai ducem in continuare lupta asta mizera? Lupta pentru ce? Pentru dragoste? Pentru implinire? Ar fi trebuit sa ajungem la telul final pana acum, nu crezi? Au trecut cativa ani. #! E putin? Ti se pare ca e putin? Mie mi se pare ca e o vesnicie. Evenimentele de acum 3 ani imi apar ascunse in trecut, ca fiind simple copilarii. Totul va parea ...

Fiecare clipa fara iubi e searbada. S-a intamplat odata si nu se va mai intampla nicicand. Nu voi mai putea niciodata sa concep o asemenea iubire, o asemenea renuntare de sine. Nu voi mai renunta niciodata la mine pentru altcineva...pentru ca iubirea nu ar trebui sa fie asa. Iubirea nu ar trebui sa fie umilinta continua. Nu ar trebui sa existe grade de comparatie in iubirea sau ierarhie. Nu e normal ca uneori, de putine ori ca sa fiu sincera, sa-mi asum eu rolul de superior si el cel de inferior...sau in majoritatea timpului, invers. Mereu mi-am dorit egalitate, armonie, lipsa unui conflict. Nu le-am capatat.