Prinde-ma.

Leaga-ma de tine,prinde-ma de mana,te rog.Te rog nu ma lasa sa cad intr-un corp,intr-un suflet fara de tristete.Nu pot sa ma pierd chiar asa,nu e corect.Nu stiu ce m-ar putea determina sa-mi scapat fiinta,dar,daca asta e ceea ce mi se intampla,scapa-ma.Te implor,salveaza clipele lungi,infinite in care m-am perindat prin carti.Fara ele as fi mai incompleta decat sunt.E greu.Nu,nu e greu.Pentru ca sa te prostesti e ceva usor.Simt asta.Insa,nu inteleg de ce.Nu am voie!Nu trebuie!Ma pierd si nu ma pot salva.Nu singura.Asta mi-e sentinta.Pedeapsa pe care timpul mi-a impus-o.Ma intorc la ceva?Ma schimb in cevA?Ce se intampla?Nu,nu vreau sa fiu copilul acela naiv.Contrazic acum tot ce am spus in multe postari anterioare.Pentru ca ma analizez si imi place ceea ce sunt.Sau am fost.Ah,iar nu am habar.Am spus nu mai pot scrie mult.Nu mai pot exprima prin scris ceea ce ma incearca.E necesar sa se intample asa?

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nici nu au sa inteleaga.

 Nu mi-au placut eufuziunile sentimentale niciodata.  Nu imi plac nici acum. Nu am suportat oamenii, societatea, niciodata. Nu ii suport deloc acum. Imi aduc aminte cum in urma cu ani scriam despre mamaia, nana si o sora de a lor, care se intalneau, mancau si beau si vorbeau despre morti. Cum celebrau viata, cum parea ca sunt fericite ca altii au murit si ele inca sunt. Doar ca mamaia nu mai e. Si multi alti oameni nu mai sunt. Iar eu, eu am lasat in urma si tot las. Iar timpul si distanta nu vindeca. Timpul si distanta te fac sa uiti. Nu poti sa plangi. De ce sa plangi? Caci trece. Tu esti tot aici. Iti mai amintesti cate un zambet, vocea aia guturala, muntele de om si o ciocolata. Iti mai amintesti cum viata a fost si s-a dus. Iti amintesti cum il urmareai in fata la pavelescu cand erai mica. Nu avea bani. Dar iti dadea. Tu nu ai dat nimic inapoi. Ai dat prea tarziu. Ce copilarie de cacat. Cate cosmaruri. Uneori ti-ai dori sa nu fi fost. Caci chiar daca te-a calit. Nu a fost...
Citiți mai multe

Adevar.

Daca exista un Dumnezeu acela e pura dezamagire. Stiu azi. Nu stiu daca voi mai crede acelasi lucru si maine, nu stiu daca nu voi rade de "descoperirea" mea. Dar azi, azi Dumnzeu e dezamagire. Stiu! Am pierdut acel Dumnezeu cand am fost dezamagita cu adevarat prima oara. Da, Dumnezeu e iubire, dar aceasta nu este definitia directa. Iubirea e dezamagire. Prin urma printr-un rationament simplu deducem ca Dumnezeu e dezamagire. E oarecum linistitor sa stii ca odata pierdut nu vei mai avea de-a face cu Dumnezeu. Stiu azi, nu stiu maine.
Citiți mai multe

Acasa pe o foaie de hartie.

E aiurea sa folosesti acelasi blog pe care il foloseai in liceu. Si e si mai aiurea sa incepi sa construiesti unul nou. Nu am putut scrie cu adevarat in prea multe contexte. Trebuia sa simt "foaia" ca un fel de "acasa" ca sa pot scrie. Blogul asta a fost cea mai buna foaie. Am inceput eu cu notepad cand scriam despre cei 7 iepurasi si cu tot felul de agende si carnetelul cu lacatel de atunci cand eram mica si scriam un fel de jurnal zilnic si poezii cu rime, dar la un moment dat, atunci cand am inceput sa am mare nevoie sa ma descarc si am realizat ca scrisul ma ajuta cel mai tare sa fac asta, prietenul meu cel mai bun de confidente a devenit blogger. Si nu orice blogger sau orice blog, ci blogul asta. Aici mai simt acasa. Aici pot scrie cu adevarat. Cu sau fara muzica in fundal, cu sau fara lacrimi in ochi. A si am mai realizat ca nu pot scrie prea mult atunci cand nu citesc. Nu stiu daca o fi bine sau rau. In ultima vreme nu mai cred ca e la fel de bine ca atun...
Citiți mai multe