BE YOURSELF ALL THE WAY

Nu, nu ai sa te saturi niciodata. Si nici nu ai sa obosesti. Ai sa tot croiesti drumuri si tesi panze de paianjen. N-ai sa te opresti. Din adanc in abis. Tot mereu.  Dincolo de toate, nimic nu e simplu pentru ca nu lasam nimic sa fie simplu. Ar fi prea banal....adica prea simplu, in sine. Trebuie sa complicam lucrurile, sa ne imaginam, sa ne exersam bipolaritatea, cei care suferim si de asa ceva. Nu poti lasa ceva spus sa fie doar spus. Trebuie analizat, despicat. Trebuie inteles. Trebuie vazut ce voia sa insemne, daca ti se adresa tie, altcuiva sau lumii. Nu stim sa ne vorbim. Nu stim sa ne spunem "da"sau "nu". Suntem actori in cele mai intime relatii. Si acolo suntem chiar desavarsiti. Ne ascundem dupa temeri si construim temeri si mai mari. Zidurile nu le-am daramat niciodata pentru ca nu a fost nevoie. Nu le aveam. Le-am construit ulterior. Ne e frica sa spunem ce vrem pentru ca poate el/ea/ei nu vor fi de acord. Atat de lipsiti de incredere in noi insine am aj...

In adolescenta ai vrea sa invadezi toate lumile posibile si nimeni sa nu o invadeze pe a ta. Visezi la iubire, visezi la cineva care sa fie totul, dar de fapt, vrei tu sa fii totul pentru cineva. Vrei sa acaparezi. Sa fii un univers doar tu, iar in afara de tine sa nu mai fie niciun al univers. Nu contesti, pur si simplu nu concepi existenta unui alt univers decat cel pe care il reprezinti tu insati. Da...vremurile acelea. De egoism dus la paroxism, de egocentrism. Vremurile acelea de durere dulceaga, indusa. Cand te uitat la toti si nu vedeai nimic in niciunul. Cand nu apucasei sa dai nimic. Sau sa ti se ia. Cand visai la cum vei fi cand vei "creste mare". Cum nimic nu o sa se schimbe si tu o sa cuceresti toate lumile, le vei amesteca si toate se vor scufunda in lumea ta. De aceea nici nu iti placeau cartile fantastice. Nu le citeai. Le ignorai. Oh, cat de ignoranta erai. Cat ti-era de bine. Cum sa existe universuri paralele? Cum sa existe mai mult decat tine? Ceva care sa t...

Nu, nu isi vor aduce mainte cat de mult i-ai ajutat. Nu isi vor aduce aminte de momentele in care ii conduceai. Vor uita zambetele, ideile, vor uita entuziasmul pe care il insuflai. Vor uita pentru ca fiecarea vrea sa fie in locul tau. Nu e un loc care ti se cuvine. E un loc in care lumea vrea sa se situeze. Sa fie in varf. Sa fie in mijlocul tuturor. In ochii tuturor, apreciati de toti. Tu ai adunat multe amintiri de-a lungul anilor astora. Le-ai amestcat, le-ai stocat bine. Ti se invalmasesc in minte. Ce iute a trecut timpul Iti aduce aminte de muzica. Iti aduce aminte de nopti albe. De mesaje, de vise. Vise ce urmau sa se indeplineasca. Tu tanjesti dupa adolescenta. Tanjesti dupa tine. Dupa liberatet, independenta, dupa nevoia de a avea. Nu poti fi niciodata satisfauta cu ceea ce ai. Inevitabil vei vrea mai mult sau vei considera ca ceea ce a i acum nu e suficient de bun. Unde mergi? Poezii? Scriai si poezii. Cautai infinitul, cautai paroxismul in tot. Cautai sa stii tot, sa excele...

Nu stii ce sa mai scrii pentru ca ai atat de multe de scris. Te gandesti cum puteai inainte sa scrii poeziile alea. Tu nu stii sa scrii poezii. Tu nici nu crezi in poezie. Poezia e mai reala decat proza. Poezia e mai apropiata de ceea ce ëste"cu ädevarat". Ti se invalmasesc multe ganduri in minte. Esti subjugata. Esti libera. Esti atat de departe de libertate. Securitate? A, da. O urai odata. Cumva ai cazut intr-un vartej de compromisuri si de lucruri ce se intampla fara sa poti sa le opresti. Minciuni, minciuni mai bine sau mai prost inchegate, dar tot minciuni. Sa stai in gara doua ore sa astepti un tren care nu te va duce nicaieri si din care nu astepti pe nimeni  sa coboare. Doar astepti un tren. Sa iti sustina minciuna. Sa te ascunzi prin gari. Pe dupa telefoane. Sa astepti ca ceva sa se intample. Sa vrei ca anotimpurile sa poata fi inversate oricand Sa ai o saptamana de Craciun in mijlocul verii. Sa fii. Si apoi simti cum se se insinueaza tot mai mult acest "nou eu...

Ceea ce e trist e ca toate diminetile astea in care te treyesti tarziu si nu apuci sa mai faci nimic...nici macar nu sunt dimineti. Le numesti tu asa, dar ele sunt zile deja. Sunt zile trecute. De fiecare data cand deschizi ochii sa incepi o noua zi, ziua a trecut deja. Tu iti traiesti noptile. Si nici macar pe alea nu le traiesti cu adevarat. Ci te duci in tipar, te asezi bine in forma ta si stai acolo pana trece timpul. 8 ore jumate nu-i asa de mult. Numeri oele, numeri minutele. Astepti sa se termine ca sa o iei de la capat. Nu rasufli. Nu iti permiti sa faci asta. Nu iei pauze in care sa traiesti cu adevarat. Nici macar in zilele in care iesi din tiparul acela nu iti oferi vruen strop de libertate Ai un alt tipar deja creat pentru zilele acelea. Asa ca iesi dintr-unul si intri frumusel in altul. Asa  e fiecare zi, fara exceptie. Si nici macar nu faci ceva productiv. Nu inveti, nu creezi, nu recreezi. Le lasi sa treaca. Privesti. Totul in jurul tau e creat de altii. Nu mai stii ...

Un roman nu trebuie sa aiba un inceput si un sfarsit prestabilite.nici incadrate specifc in timp. Un roman trebuie sa fie. Mai mult decat sa redea, un roman poate fi. Di poate ca romanele nu prea mai sunt. Incercand sa redea, romanele uita sa mai fie. Di oamenii reincep sa traiasca trecutul, fara a mai trai prezentul. Cum sa le mai fie romanul viu?  Romanul tau poate incepe oricand si oriunde. Incepe exact atunci cand te apuci sa il scrii. Si tocanita traieste atunci cand ii pui capac. Vezi tu,frazaastabnu-si avea rostul aici, dar tocmai asta inseamna sa iti determini romanul sa fie viu. Sa-l scrii in timp ce se intampla.   Daca vrei sa aduni la un loc toate timpurile, sa aduni laolalta:trecut, prezent si viitor, asta esolutia. Lasa-ti romanul sa fie. Lasa-l sa traiasca in acelasu timp cu tine. Sa faca aceleasi asocieri,sa remomereze aceleasi fapte si sa intrevada tot aceleasi idei.  Romanul tau sa fii tu.Si lumea nebuna. Scrie separatun eseu de 10000de pagini despre l...

La un moment dat uiti. Uiti sa mai scrii, uiti sa te mai uiti in jur si sa-ti mai pese. Sa nu mai zic ca uiti cine esti. La un moment dat realizezi ca ai ajuns sa iti vezi propria frumusete in oglinda si ca asta nu e deloc bine. Ratacesti in cautarea unui alt sens, caci rostul tau de dinainte s-a dus. S-au dus zilele in care citeai sute de pagini. S-au dus visele si a intervenit realitatea. Realitatea aceea pe care ai criticat-o intotdeauna si careia acum esti dispusa sa i te supui. Pentru tine e o linie tare subtire intre cine erai si a nu mai fi cineva. Caci toti oamenii acestia care merg pe aceeasi linie, fara ocoluri, fara prea mari variatii, nu prea sunt cineva anume. Nu gasesti ceva specific lor dincolo de zi. Nu ii descoperi noaptea, nu ii vezi preocupati de altceva decat de supravietuire si de inavutire. Nu ii vezi citind, cantand, nici macar nu ii vezi gandind. Cu adevarat gandind. Si da, de aceea imi permit sa spun ca societatea e un nimic cand ea e formata dintr-o mare de ...