Derapaj - vara

O luna de mai e, fie. O luna fara 6 zile, fie si asa. Dar de s-ar condensa tot timpul si s-ar opri in luna asta. De ar ramane aici. Sa se stranga intr-un fir astfel incat ultima zi sa nu mai vina niciodata. Tine-ma vesnic in starea asta. Si nu pentru ca mi-ar palcea, nu pentru ca sunt fericita, ci pentru ca mi-e frica. E imposibil ca vara ce vine sa o intreaca pe cea trecuta. Nu ma sperie examenele, nu ma sperie sfarsitul, nu ma sperie departarea...ma sperie propriile mele asteptari. Ma sperie faptul ca m-am lasat sa ma afund prea mult, mult prea mult si acum nu situ cum sa ma mai ridic. Am cazut din proprie initiativa fiindca am spus ca asa voi reusi sa uit si sa ma vindec. Dar nu era nevoie sa uit. Trebuia sa asimilez si sa merg mai departe. Doar ca, vezi tu, atunci cand am incercat sa merg mai departe drumul s-a infundat. Exact ca in jocul acela al carui nume nu mi-l amintesc acum. A venit un pitic rau, cand eu eram unul bun, si a stricat tot ce construisem. Dar asa se intampla, mereu, nu? Ar trebui sa ma ridic si sa caut o alta cale. Doar ca...nu vreau sa fiu grabita, nu vreau sa stiu ca peste o luna se va sfarsi. Nu vreau ca peste o luna sa fie iar vara. Nu am crezut niciodata ca voi spune asta. Poate am mai simtit-o, intr-un fel sau altul, undeva prin clasa a 10a...dar e deja departe. Nu vreau nimic de al vara aceasta, nu ii cer nimic. Mi-e teama sa-ti cer ceva, vara. Nu pot exista doua veri ale sufletului meu. A fost una. Asa ca nu imi fac planuri pentru vara aceasta, ba mai mult, incerc sa ma abtin de la a spera. Vreau ca vara sa treaca, cred... Fiindca ma gandesc ca exista posibilitatea ca vara aceasta sa-mi mai ruineze cate un vis. Am vise proiectate pe termen lung anul acesta. Am vise ce sar peste vara si aterizeaza direct in toamna. Poate ca, in sfarsit, voi ajunge sa iubesc si eu toamna. Sau poate nu...
 Vara, nu veni. Mai stai o luna si inca una si inca una. Pana am sa pot sa-ti spun eu "hai". Pentru ca vara nu sunt pregatita sa te infrunt, nu mai am disponibilitatea de a pleca si tot ce imi voi dori vreodata mai mult e sa recapat libertatea aceea absoluta din vara sufletului meu. Asa ca nu-mi inchirci sufletul, nu ma cuprinde, nu ma ataca. Nu am arme sa-ti raspund. Te voi lasa sa ma ranesti. Nici macar nu stiu daca vreau sa mai citesc...stiu ca vreau sa ma pierd in muzica pentru a fi pregatita. Creez un alt ideal ce s-ar putea sa-si gaseasca in mod tragic sfarsitul. Vara, fii nu blanda, fii salbatica, fii nebuna, fii libera, fii cum vrei tu. Dar in masura in care si eu voi putea fi asa. Te rog nu mi te opune. Nu m-as putea confrunta cu tine diferita. Muleaza-te dupa nevoile mele, iubeste-ma vara, macar tu. Iubeste-ma nebuneste pe strazi necunoscute, iubeste-ma o saptamana in capitala viitorilor mei ani , iubeste-ma poate vreo cateva zile pe munte, o saptamana teatral, o saptamana pe plaja, daca am sa ajung si acolo. Acasa nu ai cum sa ma iubesti. Nu ti-as raspunde.
  In sfarsit, vara, te rog, nu ma neferici, nu ma rupe. Sunt linistita acum, lasa-ma sa fiu. Nu-mi da timpul necesar pentru a termina Lumea nebuna... M-ar durea prea tare. Stiu ca in adancul sufletului nu vreau sa fac asta. Visele mele , visele mele nu se vor implini ca in filmul acela. Nu au cum.  Trebuie sa inteleg si sa renunt. Mai stai un pic departe, vara.