E primavara.

- Trebuie sa-ti revii.
- Sa-mi revin la ce?
- La felul in care erai inainte.
- Inainte de ce? Nici nu mai stiu ce inseamna inainte, nu mai stiu cand a fost inainte.
- Inainte sa devii asa.
- Asa cum?
- Asa cum esti si stii ca nu e bine.
- Nimic nu e bine. Cu asta m-am obisnuit. Nu pot sa revin. Niciodata nu revin pe deplin la cea care eram...inainte. Ma schimb, ceva se schimba, inevitabil.
- Trebuie sa inveti sa fii din nou si sa simti doar atunci cand trebuie.
- Nu, nu exista un "trebuie" in a simti. Simti atunci cand simti. Si atat.
- Tu ai nevoie sa-ti fie impuse anumite lucruri, ai nevoie de cineva care sa-ti aduca aminte permanent cine esti si unde gresesti.
- Poate ca e asa. Ma doare capul. Am capatat anumite obiceiuri pe care nu credeam ca le voi capata vreodata. Si nu stiu cum sa scap de ele. Toti devenim la un moment dat ceea ce am spus ca nu vom deveni niciodata. Niciodata e atat de relativ, ba uneori, chiar mi se pare ca nu exista. E doar un cuvant pe care il folosim pentru a ne pacali sufletele si mintile. Mi-e bine, dar in acelasi timp exista o parte rea in mine, o parte ce ma trage in jos. Si nu stiu cum sa ma comport in stare aceasta. Nu stiu ce sa fac, ce directie sa aleg, totul e confuz.
- Ai gresit.
- Am vrut sa cred. Am vrut sa schimb. Am vrut sa fiu normala. Si da, am gresit. Dar poate ca aveam nevoie si de greseala asta.
- E primavara.
- Da, e... mi-e frica. Mi-e frica de vara si de sfarsit acum. Mi-e frica pana si de sfarsitul lunii. Mi-e frica sa mai treaca o zi. Sa pierd timpul. Mi-e frica fiindca stiu ca ceva ce tine de mult timp se va schimba orice as face, pentru totdeauna. Si nu, nu vreau ca lucrurile sa se schimbe. Fiindca mi-e atat de bine acum. Acum inteleg cat de mult conteaza anumite lucruri, anumiti oameni. Acum stiu cum sa profit de fiecare clipa. Dar e tarziu, e aproape sfarsit. Asa invatam noi sa traim, in preajma sfarsiturilor. Abia atunci realizam cat am pierdut si facem incercari disperate de a recupera timpul pierdut. Nu se poate. Ce a fost nu mai poate fi recuperat niciodata.
- Esti bine ?
- Da, chiar sunt bine. Pot sa zambesc sincer, acum. Fiindca am ceva in care sa cred, desi e clar ca indoieli tot exista. Mereu vor exista, nu pot fi fara indoieli.
- Lasa dramele pentru cei care stiu sa le traiasca.
- Da, asa e cel mai bine. Eu nu stiu cum sa ma descurc cu ele. Eu sunt...linistita din punctul acesta de vedere.
- Si lasa primavara sa te vindece si sa te poarte oriunde va vrea. Crede. Spera.