Elan.
Elanul nu dureaza niciodata mult. Toate lucrurile ajung la un moment dat sa ne plictiseasca. Natura noastra este miscarea, da. Suntem facuti pentru a ne misca dintr-un loc in altul si pentru a schimba totul. De la oameni pana la spatiu. Stim ca timpul e singurul asupra caruia nu avem nicio influenta. Nu ne mai credem zei, fiindca am uitat ce sunt aceia. Au uitat cei de dinaintea noastra, iar la noi a mai ajuns doar cuvantul, o simpla forma fara fond. Devenim tot mai superficiali, stim tot mai putin. Avem momente in care ne hotaram sa invatam totul, avem o sete nebuna de cunoastere si apoi ne oprim. Caci am obosit, ne-am plictisit, a fost prea mult. Nu avem suficienta energie, nu stim cum sa ne-o canalizam. Daca intr-o zi citesti continuu, scrii, afli, inveti, a doua zi poti sa nu faci nimic. Si ai pierdut o zi. Dar ne schimbam principiile de la o zi la alta. Ne mintim, ne spunem ca va fi bine oricum. Si ne multumim cu tot mai putin. Lucram in propriul nostru detriment. Nu avem parte de ceea ce am putea avea, dar nu meritam pentru ca suntem slabi. Vrem sa ne fie bine. Dar a ne fi bine pentru noi inseamna atat de putin. Gasim binele in superficialitate. Si uneori ne spunem ca nu e un lucru rau, ca mai mult de atat incepe sa doara. Nu mai vrem sa ne punem intrebari, fiindca suntem constienti ca nu putem munci suficient incat sa obtinem si raspunsuri. Suntem goi si singuri. Avem lucruri in care sa ne innecam tristetea. Dar nu avem de ce sa fim tristi. Poate doar pentru ca nu suntem mare lucru. Intr-o lume in care am putea fi aproape totul noi suntem aproape nimic. Sa fie asta marea noastra tristete? Vorbim de parca am sti ce va fi, cand nu stim nici macar ce a fost. Cuvintele se pierd de la o zi la alta. Nimic nu ramane intact. Doar ceea ce nu putem atinge fiindca suntem prea superficiali, prea din afara. Si ramanem asa, caci nu concepem alternativa. Nu avem suficienta putere sau suficienta vointa. Asa ca ne oprim. Si regretam, dar nu ducem lucrurile mai departe. Nu ne putem ridica dupa ce ne-am provocat singuri caderea. Ramanem la pamant.
Comentarii