Prima zi.

Nicio clipa nu se repeta. Nimic din ce a fost odata nu mai revine. Uneori e bine, alteori e groaznic. Prima dupa-amiaza calda, cu visele aruncate in geanta alaturi de creionul negru si de ruj, cu zambetul clar, fara inhibitii. Inceputul, credinta ca va fi bine si va fi adevarat. Nevoia de tine. Legaturile ce s-au innodat de la inceput, fara sa depunem vreun efort. Graba intensa, mereu graba. O fraza ce pana la urma s-a dovedit a fi corecta. Nu o voi reproduce. Timpul. Glumele , nici una nu era proasta. Nimic nu parea sa ne deranjeze, ne simteam bine. Primele contraziceri, primele tachinari. Schimbarea ce incepea sa se nasca. Voiam orice, simteam ca pot orice. Temerile erau putine. Nu credeam prea tare in ele, am spus ca nu au sens. Ca ce se intampla cu noi nu poate fi distrus, va ramane asa. Doar pentru noi. Eram mereu impreuna. Am vorbit, ne-am jucat, am continuat ceea ce incepusem de dinainte. Fara mari reticente. Incepeam sa umplem spatiul, sa locuim, sa fim parte din ceea ce era acolo. Am fost primii. Intemeietorii. Stalpii ce nu au cazut. Dovada ca noi nici nu am plans. Zidurile nu plang. Zidurile raman dure, e nevoie de mult ca sa le spargi. Noi nu am fost distrusi, poate doar unii de altii, dar am stiut sa ne carpim. Am atatea pietre puse stramb in zid incat mi-e teama ca intr-o zi totusi va cadea. Si cat astept ziua aceea.
 Am spus ca nimic nu ne va distruge. Nu am stiut ca ceva ma va rani. Nici acum nu sunt sigura cat de tare mi-a sfasiat sufletul sau daca nu e o simpla iluzie.
  Timpul a trecut repede. Dar am simtit ca am facut multe, ca am progresat ...desi, mai tarziu s-a dovedit ca nu suficient. Am mers mai departe, legati unii de altii.Am intampinat seara si alti oameni. Nu aveam pareri preconcepute. Nu eu. Totul putea fi, oricine putea intra. Nu foarte aproape, dar avea acces. Si au intrat toti...ramane sa-mi dau seama cine a ramas, daca a ramas cineva.
  Am stat tarziu. Si parca aveam si noi spatele rezemat de cer, caci totul era bine. O singura temere, dar mica, pentru ca inca nu se concretizase.
  S-a adeverit mai apoi. Si am stiut din clipa cand am vazut. Uneori, simt, uneori imi dau seama. Ceva ma anunta despre modul in care imi va fi furata sansa. Si atunci am realizat. Dar jocul se schimbase doar putin. Timpul era tot al meu, deocamdata. Erau acolo si tu erai langa mine. Si ea mi-a spus. Mi-a spus mereu , in fiecare moment in care ne luam putin timp sa ne gandim, sa rememoram ziua...apoi zilele, clipele, momentele. A fost frumoasa seara aceea. Era prima. Si a trecut repede. Clepsidra deja era intoarsa. Iar cea mica, din interiorul ei se afla la jumatate.
   Am intampinat dimineata cu zambete. Nu simteam inca oboseala. Nu isi avea locul. Lumea era mai frumoasa, mai calma, mai radianta. Ne stiam sau ne aflam, ne cunosteam...