Parte din a doua zi.

Am crezut ca dimineata nu imi va fi teama. Si nu mi-a fost  sau cel putin nu foarte tare. Am venit eu langa tine si ti-am vorbit, ai fost usor reticent. Dar era inca bine. Incepea prima zi, prima dimineata. Primele jocuri. Parca ne stiam de mult, nimic nu ne parea strain sau contrar. Ne priveam si zambeam. Familie. Da, poate ca tocmai asta eram. Dar fara certuri, fara griji. Traiam intr-o lume aproape perfecta.
 Ne-am ascuns dupa idei, dupa necesitati, unii dupa altii. Am ras si ne-am grupat, ne-am vazut. Ei stiau. Ei vedeau in noi ceea ce vedeam si eu, dar cred ca tu nu. Au si spus. Rataceam fara rost si ne simteam atat de calmi. Patura, cuvinte, atingeri. Ne indreptam spre seara. Fiecare dimineata era primul pas spre noapte. Din momentul in care ziua ajungea la jumatate stiam ca s-a terminat. Dar toate sansele veneau dupa-amiaza sau seara. Nu aveam multe secrete. Eu am lasat totul in urma. Am crezut ca merita si a meritat. Nu ma mai pot intoarce de unde am plecat, dar macar acum drumul meu nu e blocat, pot merge mai departe. Pana ma voi opri din nou.
 Cunosteam usor, usor alti oameni. Si ma apropiam de ei. Nu stiam ce se va intampla mai tarziu, nici macar nu banuiam. Lucrurile se intamplau pur si simplu. Nu puneam stavile inaintea lor, nu incercam sa le schimb cursul. M-am lasat purtata de vant si nu stiu ce a fost bine si ce a fost rau. Pentru ca e imposibil sa fi fost totul bine sau totul rau. Dar intre cele doua, eu inca nu pot distinge. Intr-o zi o voi face...
  Am ras, dar aveam nevoie sa te vad pe tine. Sau imi impuneam lucrul acesta, avand in vedere ca acum nu ma gandesc la tine neaparat sau la el sau la ceva anume. Sunt linistita, sunt indiferenta.
  El era acolo. Atunci m-a ajutat prima oara, cred. Ne-am intors si te-am intalnit pe drum. As fi vrut sa revin cu tine, dar nu puteam. Atunci m-am limitat, mi-am cenzurat instinctele. A fost unul dintre putinele momente cand am facut asta.
  Am stat pe patul tau. Eram trei si ne simteam bine. Era calm in mine. Inca e calm in mine si caldura. Apoi te-ai intors. Nu a durat mult si ai venit langa mine. Mi-am plimbat mana prin parul tau. Nu era bine asa sau altfel. Dar stateai. Pacat ca nu mai e poza de atunci. As fi vrut, cred sa o am. Ultimul reper stabil. Am alta, dar deja eram rupti unul de altul in aceea. Se si se vede, se si simte cand te uiti la ea.
 Am schimbat rolurile. Intr-un fel era mai bine asa pentru mine. Dar puteam sa si dau. In clipa aceea nu ma deranja sa dau, chiar voiam. As fi oferit multe. As fi oferit totul. Si tu ai fi luat daca nu s-ar fi intamplat...ce s-a intamplat? Oare regretam daca era altfel? Daca era asa cum planuisem? Niciodata nu se intampla cum planuiesti...clar.