Nu mi-au placut eufuziunile sentimentale niciodata. Nu imi plac nici acum. Nu am suportat oamenii, societatea, niciodata. Nu ii suport deloc acum. Imi aduc aminte cum in urma cu ani scriam despre mamaia, nana si o sora de a lor, care se intalneau, mancau si beau si vorbeau despre morti. Cum celebrau viata, cum parea ca sunt fericite ca altii au murit si ele inca sunt. Doar ca mamaia nu mai e. Si multi alti oameni nu mai sunt. Iar eu, eu am lasat in urma si tot las. Iar timpul si distanta nu vindeca. Timpul si distanta te fac sa uiti. Nu poti sa plangi. De ce sa plangi? Caci trece. Tu esti tot aici. Iti mai amintesti cate un zambet, vocea aia guturala, muntele de om si o ciocolata. Iti mai amintesti cum viata a fost si s-a dus. Iti amintesti cum il urmareai in fata la pavelescu cand erai mica. Nu avea bani. Dar iti dadea. Tu nu ai dat nimic inapoi. Ai dat prea tarziu. Ce copilarie de cacat. Cate cosmaruri. Uneori ti-ai dori sa nu fi fost. Caci chiar daca te-a calit. Nu a fost...
Comentarii